Se răcorește vremea sau vin furtunile din Vest?

Se răcorește vremea sau vin furtunile din Vest?

Se răcorește vremea?! Sau vin și la noi vijeliile care au făcut ravagii  în Europa de Vest?! Să fim optimiști și vigilenți!

Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru următoarele două avertizări meteorologice care vizează și județul Caraș-Severin în următoarele 48 de ore.  Este vorba de COD PORTOCALIU pentru azi și mâine (19 iulie, ora 14:00 – 20 iulie, ora 10:00) și cod GALBEN valabil de mâine de la ora 10,00 până miercuri la ora 12.00.

MESAJ 2 – AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD PORTOCALIU

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, ploi abundente
Interval de valabilitate: 19 iulie, ora 14:00 – 20 iulie, ora 10:00
Zone afectate: conform textului și hărții 

         În zonele de munte, în Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei, iar spre seară și în cursul nopții de luni spre marți (19/20 iulie) și în Banat, cea mai mare parte a Olteniei și în nord-vestul Munteniei, vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35…50 l/mp și izolat peste 60…80 l/mp.

 

 

Mâine,  este anunțat cod Galben de avertizare la ploi care durează 26 de ore!

Citește și: Vestul și sud-vestul țării se „topesc”!

MESAJ 3 – ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 20 iulie, ora 10:00 – 21 iulie, ora 12:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

Zone afectate: conform textului și hărții

     Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în nord, nord-est, centru și în sud-est, precum și în zonele de munte. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 50…70 l/mp.

 

Lasă un răspuns