Nu a fost păcăleală. „Ață” a marcat în poarta Lupacului!

Nu a fost păcăleală. „Ață” a marcat în poarta Lupacului!
Nu a fost păcăleală, ieri de 1 aprilie la Orăștie. În prima etapă a play-offului, fostul atacant al croaților cărășeni, „Ață” Avramovici a deschis scorul pentru deveni. Avramovici s-a transferat în pauza de iarnă de la Lupac la echipa hunedoreană.
CSM Deva – AFC Voinţa Lupac 2-0 (00)

Liga 3 – Play-Off. Seria 7. Data: 1 aprilie 2022. ora 17:00. Stadion: Dacia (Orăştie).
Arbitri: Filip Claudiu Andrei (Craiova)- Pantea Andrei, Pîslaru Andrei (ambii din Arad).
Observator de arbitri: Ciglenean Mircea (Cluj-Napoca).
Delegat de joc: Enea Ion (Băleşti – Gorj).

Au marcat: 1-0. AVRAMOVICI (52). 2-0: STELEA (79, din penalty).

Deva (antrenor Ștefan Nanu): Bădescu – Kelemen (81 Dumbrăvean), Plută, Doboș, Vasilescu – Bloj, Țoiu, Stelea, Branea – Avramovici (85 Cuibari), Sulea (90 Marinca). Pe bancă: Jianu – Tod, Stan, N. Popescu, Iștoc, Săulescu

Voința Lupac (antrenor Boșco Vișatovici): Căpățână – Săndescu (80 Cristodulo), Circa, Banac, Marcu (90+1, Jivan) – Danci, Vaștag (80, Bagherea) – Lucică (90+1 Dalea), Giurică, Jinga – Cr. Popa (90+1, Ov. Dan).  Pe bancă: Trașcă – Cega, Hrudei, Bărbulescu

Echipa croată s-a prezentat bine în duelul cu CSM Deva și a avut o evoluție de echipă matură. În prima repriză, Lupac s-a apărat foarte bine și chiar a pus în pericol poarta apărată de Bădescu la ocaziile lui Circa (34), Popa (37) și Marcu (44).

Devenii s-au desprins în mitanul secund grație reușitei lui Avramovici (52), după un atac prelungit. Golul doi al echipei pregătite de către Ștefan Nanu a securizat victoria, consolidată printr-o lovitură pe pedeapsă la o intervenție decisivă a lui Căpățână asupra lui Țoiu. Stelea a transformat penaltiul dictat de arbitrul Filip.

Citește și: AFC Voința Lupac merge „ață” în Liga a 3-a!

Boșco Vișatovici: „O primă repriză foarte bună a echipei mele. Am dominat în mare parte în primele 45 de minute. Am avut și 2-3 oportunități de a marca. Din păcate, nouă ne trebuie o sumedenie de ocazii ca să marcăm. Din păcate, în repriza a doua băieții au intrat deconectați de la joc. Am primit în schimb primul gol pe o greșeală personală. Golul doi a venit din penalty când am avut și un jucător eliminat. Așa s-a scris istoria primului nostru meci din play-off!”.

Lasă un răspuns