Boboteaza – Botezul Domnului

Boboteaza – Botezul Domnului

Boboteaza – Botezul Domnului

Pe data de 6 ianuarie, creștinii ortodocși prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza. Această sărbătoare reprezintă botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul.
În ajunul și în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfânt, la rugăciunile arhiereilor și preoților se sfințește aghiasma cea mare.

Boboteaza - Botezul Domnului

Boboteaza – Epifania
La 30 de ani, la plinătatea vârstei bărbatului desăvârșit, a venit Hristos la Iordan, unde Sf. Ioan Botezătorul învață și boteza cu botezul pocăinței; iar despre Iisus le spunea: „Se afla in mijlocul vostru Acela pe voi Care nu-L știți” (Ioan 1, 26).
Citește și: Preasfințitul Părinte Lucian a participat la hramul bisericii comunității ucrainene din Reșița
„Nici eu nu-L știam pe El, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborându-Se și rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Și eu am văzut și am mărturisit ca Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 33-34).
Când a apărut Hristos pe malul Iordanului, Sf. Ioan, luminat de Duhul Sfânt, Il recunoaște si-L arată mulțimilor, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica păcatul lumii” (Ioan 1, 29).
Această mărturie era foarte necesară israelitenilor. Aceștia îl așteptau pe Mesia cel profețit cu multe veacuri înainte. Hristos îi cere lui Ioan să-L boteze. După o împotrivire de adâncă smerenie, primește să-L boteze pe Hristos, după rânduiala lui.
După botezul lui Hristos cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât in chip de porumbel și a stat peste Iisus, iar Tatăl a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” (Matei 3, 17). Astfel, botezul primit de Hristos are și un alt scop: Epifania – arătarea Sfintei Treimi – moment in care El avea să fie descoperit lui Ioan și, prin acesta, lui Israel, ca Fiului lui Dumnezeu si ca Mesia.

Boboteaza – Botezul lui Ioan și Botezul Bisericii

Ceea ce s-a întâmplat cu paștele iudaic, se întâmpla și cu botezul. La Cina cea de Tainî întâlnim și pastele iudaic și paștele nostru;
Hristos a pus capăt celui dintâi și i-a dat început celui de-al doilea. Si acum la râul Iordan a implinit botezul iudaic, dar în același timp a deschis ușile botezului Bisericii.
Botezul lui Ioan era un botez de pocăință, care îi făcea pe oameni să-și osândească păcatele lor. Acest botez nu era o taină, ci un ritual, pentru că nu ierta păcatele. Dar de ce n-a botezat Hristos, ne-o spune însuși sfântul Ioan când zice :
„Acela va va boteza cu Duh Sfânt și cu foc”. Dar Duhul Sfânt nu fu­sese încă dat. Acesta ne-a fost dat de Hristos însuși, de sus, de la Tatăl (Ioan, 14, 26 ; 15, 26) venind în lume la Cincizecime (Fapte, 2, 1-4). Apostolii trebuiau să se imbrace mai întâi ei înșiți cu toată puterea Du­hului, cum s-a si întâmplat la Cincizecime (Luca, 24, 49 si Fapte, 2, 1-4), ca apoi ei să boteze cu apa și cu Duh Sfânt, cum au și făcut începând după Pogorâre când s-au botezat adăugându-se apostolilor „ca la trei mii de suflete” (Fapte, 2, 41).
Cu botezul lui Ioan s-a botezat si Mântuitorul, dar nu pentru ca El avea nevoie de curățire de păcate, fiind Dumnezeu-Omul, ci pentru a ne arăta importanța și lucrarea botezului pe care îl va institui și a împlini Legea, ca să se descopere lumii taina lui Dum­nezeu cel in Treime închinat, în numele Căruia să ne botezam și noi.
Taina botezului a fost instituită de Hristos însuși îndată după în­vierea Sa din morți, odată cu trimiterea apostolilor la propovăduirea Evangheliei către neamuri: „Mergând, învățați toate neamurile, botezându-le in numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte Eu v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei, 28, 19-20).
Hristos se afunda în Iordan și Duhul pogoară peste ape. A tre­buit să se scufunde Fiul în firea omeneasca și prin ea în apa, pen­tru ca noi, scufundându-ne în apa, să ne înălțăm spre viata Sa dumnezeiască în Duhul Lui cel Sfânt. În Cuvân­tul întrupat, apa și Duhul se unesc din nou.
sursa: creștinortodox.ro

Lasă un răspuns