Voința Lupac se impune a doua oară în acest campionat la Hațeg! A fost „ziua lui Joe”

Voința Lupac se impune a doua oară în acest campionat la Hațeg! A fost „ziua lui Joe”

Voința Lupac a disputat sâmbătă meciul din deplasare cu Retezatul Hațeg. Hunedorenii sunt echipă nou promovată, dar își joacă șanșa cu ambiție. Etapa a cincea este ultima din turul play-out-ului.

Croații au abordat meciul din postura de lider al seriei a 7-a. În play-out, elevii lui Adrian Enășescu au acumulat 3 victorii și 2 înfrângeri în cele cinci etape disputate de până acum.

CS Retezatul Hațeg – AFC Voința Lupac 0-3 (0-2).

Au marcat: Danci (5 și 82), Urdea (11).
Voința Lupac (antrenor Adrian Enășescu): Petruț – Cega, Banac, Giurică (58, Caia), V. Marcu (78, Dan Ovidiu) – Săndescu Danci (cpt) – Jinga (58, Kawagoe), Avramovici (87, Bâcleșanu), Dalea – Urdea (78, Cristodulo).
De remarcat faptul că în acest campionat, Lupac și Hațeg și-au împărțit frățește victoriile. Culmea ironei este că fiecare echipă a învins pe terenul adversarei. Lupac a câștigat cu 3-1 la Hațeg, hunedorenii s-a impus la Lupac cu scorul de 2-1.
Citește și: Lupac a câștigat la scor de ziua primarului Marian Vlasici!
Elevii lui Adrian Enășescu au început partida în forță și după 11 minute de joc conduceau deja cu 2-0, grației reușitelor lui Danci (5) și Urdea (11). A urmat un joc de uzură, care s-a finalizat cu o a treia reușită croată prin căpitanul Danci care a realizat dubla (82).  

Adrian Enășescu

Adrian Enășescu a precizat:  „Felicit echipa pentru tăria de caracter de care au dat dovadă. Trebuia să revenim așa după cum am promis în urma rezultatului din etapa trecută disputată acasă. Am reușit să prestăm un joc bun datorită faptului că am avut la dispoziție o suprafață de joc foarte bună. La construcție a contribuit și echipa gazdă preocupată să joace fotbal. Au fost două echipe preocupate de joc. Am înscris două goluri în debutul primei reprize. A doua repriză am controlat-o în totalitate. Am mai ratat din oportunități, dar chiar și așa am învins de o manieră categorică. Și de pe bancă au intrat jucători cu o dorință de joc bună, au ajutat echipă. Așa ne dorim să arătăm la fiecare joc… Cu aceeași dăruire, realizări și spirit de echipă.”
AFC Voința Lupac a dedicat victoria de la Hațeg antrenorului Adrian Enășescu. Cel poreclit Joe de către prieteni, pe 28 aprilie 2023 a împlinit 36 de ani! La mulți ani și la mai mare!

Lasă un răspuns