„Vă rog să le ajutați!…” Au plecat să culeagă ciuperci pe Muntele Mic, dar s-au rătăcit!

„Vă rog să le ajutați!…” Au plecat să culeagă ciuperci pe Muntele Mic, dar s-au rătăcit!
„Vă rog să le ajutați! Am două prietene care au plecat să culeagă ciuperci pe Muntele Mic, s-au rătăcit, nu mai au baterie la telefon, dar au reușit să-mi trimită locația”.
          (apelul a fost inițiat din municipiul Timișoara)

În urma unui apel primit prin SNAU 112, ieri după amiaza, dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Caraş-Severin a fost anunțat că două femei în vârstă de 34, respectiv 35 de ani s-au rătăcit în zona „Șaua Jigoriei” din masivul Muntele Mic. O patrulă de jandarmi din cadrul Postului Muntele Mic împreună cu salvamontiști s-a deplasat spre locația indicată de către acestea.

Din cauza terenului greu accesibil intervenția echipelor de salvare a fost îngreunată, însă s-au depus toate eforturile şi cele două persoane au fost găsite înainte de lăsarea întunericului.

Citește și: Jandarmii montani au salvat viața unei turiste cehe!

Cele două femei nu au necesitat îngrijiri medicale, fiind doar epuizate fizic.

Lasă un răspuns