Salariu de peste 11.400 de lei pentru directori

Salariu de peste 11.400 de lei pentru directori

Salariu de peste 11.400 de lei pentru directori. Un director de școală cu gradul didactic I va avea, în luna iunie 2024, un salariu brut de peste 11.400 de lei, fără a lua în calcul alte sporuri, după cum a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca.

„Am reușit să reglăm și inechitățile care existau între funcțiile de conducere și alte tipuri de funcții din școli. Și aici este important, pentru că ele ne-au fost semnalate în mod repetat de către directori. Și am plăcerea să anunț că salariile directorilor vor crește, pe medie, în luna ianuarie acum, cu aproximativ 30% față de ce era în luna decembrie, iar creșterea iunie-decembrie va fi undeva la 36%.
Și pot da și două exemple: un director de unitate de învățământ de gradul I va putea câștiga în iunie 2024 un salariu brut de 11.484 lei, fără a lua în calcul alte sporuri. În același timp, un director al unei unități de învățământ de gradul II va ajunge la un salariu brut de aproximativ 11.000 lei, la care se pot adăuga diferite spori, 11.812 lei”, a declarat Ligia Deca.
O analiză Edupedu.ro a arătat cum salariile profesorilor sunt în urma economiei: salariile din școli au crescut, în medie, cu 230% din 2010 și până în 2024, într-o economie unde salariile medii și minime au crescut cu 312%, respectiv 450% în aceeași perioadă. Cu alte cuvinte, atunci când este comparat cu doi indicatori esențiali – salariul minim pe economie și salariul mediu pe economie –, salariul profesorului nu rezistă.
La sfârșitul lunii decembrie 2023, Guvernul a adoptat proiectul de ordonanță de urgență care stabilește salariile din învățământ de la 1 ianuarie 2024. Potrivit acestuia, cele mai mari creșteri sunt pentru funcțiile administrative, atât în mediul academic (19% pentru rectori) cât și în cel preuniversitar (26-28% pentru inspectori și aproape 30% pentru directorii de școli).

Lasă un răspuns