Rosonerii „utiști” din lotul lui Stoican au înscris două goluri contra celor de la UTA!

Rosonerii „utiști” din lotul lui Stoican au înscris două goluri contra celor de la UTA!

Rosonerii „utiști” din lotul lui Stoican au înscris două goluri contra celor de la UTA!

CSM Reșița și UTA au făcut o tradiție din a-și programa partide amicale de verificare în perioada precompetițională sau chiar de întrerupere pe timpul campionatului. Astfel, în Valea Domanului, pe 23 iulie 2023 a fost 1-0 pentru UTA, iar mai apoi pe 10 octombrie 2023, tot la Sânnicolau Mic a fost 4-1 pentru UTA.
Astăzi, a fost rândul Reșiței să câștige un amical și s-a impus cu 3-2, după ce a condus cu 2-0 și chiar a fost egalată la 2!

UTA – CSM Reșița 2-3 (0-1)
Au marcat: 0-1: Ciprian Rus (43, din 1 1metri); 0-2: Isac (80); 1-2: Imoh (83, din 11 metri); 2-2 Imoh (87); 2-3: Bogdan Szijj (88).
Meci amical, 23 martie 2024. Ora: 13:00 . Stadion: „Banatul” Sânnicolau Mic.
UTA (antrenor Mircea Rednic): Kucher (75, Lungu-Bocean) – Căpușă (46, Felea), Benga (46, Stolnik), Iurasciuc (72, Purdescu), Băloi (46, Rodrigues) – Vîlcu (60, Imoh), Lopez (46, Țăroi) – Micovschi (32, Calotă, 80 Șiclovan), Morar (60, Fabry), David (69, Joldea) – Tudorie (72, Dragoș).
CSM Reșița (antrenor Flavius Stoican): Căpățână (46. Ionuț Rus) – Bărboianu (60, Szij), Dudea, Al. Sabău (71, Cega), Chera (76, Burlacu) – Fr. Cristea (60, Fărăgău), Napoleone (60, Isac) – Drăghiceanu (60, Lascu), Mensah (70, Ianis Doană), Negru – Ciprian Rus (76, Gomboș).
Arbitri: Alexandru Vasi – Casian Băla, Sebastian Pantea (toți din Arad).

Rosonerii „utiști” din lotul lui Stoican au înscris două goluri contra celor de la UTA!

Flavius Stoican: „Am arătat ca o echipă solidă, chiar dacă la acest meci ne-au lipsit destui jucători. Nu i-am avut apți pe frații da Silva și Fota, iar Rimovecz este convocat la echipa națională. A fost doar un meci amical. Important a fost că fotbaliștii au avut minute jucate. Niciun antrenament sau meci amical nu seamănă cu unul oficial. Nu ne-a interesat foarte mult scorul.
Toți cei care au intrat la acest meci au avut dorință și determinare și vreau să-i felicit pe această cale. De asemenea, vreau să continuăm la fel. Ne-am fi dorit să ajungem în play-off. Jocul ne-a dat speranțe, dar și echipele din fața noastră au acumulat destule puncte în ultimele etape. Deci, nu am depins doar de noi. Important faptul că ne-am consolidat poziția din clasament. Acesta a fost gândul și obiectivul nostru.”

Rosonerii „utiști” din lotul lui Stoican au înscris două goluri contra celor de la UTA!

Citește și: Mircea Rednic: „Reșița mi-a lăsat o impresie foarte bună”
Așa s-au înscris golurile….
0-1: În urma unei acțiuni colective purtate pe flancul drept, Mensah a fost faultat prin imprudență în careu de Iurasciuc. Lovitura de pedeapsă a fost transformată de Ciprian Rus, cu un șut pe jos în dreapta lui Kucher, plecat pe colț opus.
0-2: Damian Isac a înscris cu un șut pe jos de la 10 metri la colțul lung, din centrarea de pe flancul drept a lui Fărăgău.
1-2: Andrej Fabry a transformat lovitura de pedeapsă acordată ca urmare a intervenției lui Alex Burlacu la Imoh Ezekiel. Portarul Ionuț Rus a fost pe minge, dar șutul pe jos a lui Fabry lângă bara din dreapta lui Rus a fost bine plasat.
2-2: Dudea a încercat să trimită balonul cu capul către Ionuț Rus, dar mingea s-a oprit în picioarele lui Imoh la 13 metri zona centrală. Arădeanul de ocazie, rămas singur cu Rus, a trimis balonul cu un lob sub bară.
2-3: Golul victoriei reșițene a venit din gheata lui Bogdan Szijj care a înscris cu un șut de la 18 metri bară-gol la rădăcina barei din stânga portarului Lungu.

sursa foto: sportarad

Lasă un răspuns