Rechizite pentru copii la debutul școlii

Rechizite pentru copii la debutul școlii

Rechizite pentru copii la debutul școlii. Anul acesta, preșcolarii și elevii care provin din familii cu venituri mici pot primi la cerere un ajutor sub formă de rechizite, în valoare de maxim 75 de lei. Cealaltă formă de ajutor financiar – tichetele educaționale, în valoare de 500 de lei  vor întârzia însă, din cauza faptului că Executivul nu a definitivat toate aspectele legate de implementarea acestei măsuri.

Ministerul Educației a trimis către inspectoratele școlare calendarul acțiunilor care trebuie derulate de acestea și de către unitățile școlare subordonate, în vederea întocmirii listelor de elevi care vor primi rechizite gratuite în anul școlar care urmează să înceapă. Astfel, până la data de 22 septembrie, trebuie încheiate procedurile de informare a potențialilor beneficiari, primite dosarele aferente și întocmite listele copiilor care vor primi această formă de ajutor din partea statului.
Ajutoarele sub formă de rechizite sunt acordate, conform OG 33/2001, copiilor înscriși în clasele cuprinse între clasa pregătitoare și clasa a VIII-a, care provin din familii al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei (50% din salariul de bază minim brut pe țară, care este în acest an de 3.000 lei). Un ordin al ministrului Educației din martie 2023 a stabilit că elevii vor primi rechizite începând cu anul școlar 2023-2024, în valoare de 65 lei pentru un elev din învățământul primar și de 75 lei pentru un elev din învățământul gimnazial.
Conform ordonanței menționate, la stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le realizează, inclusiv cele care provin din indemnizația de șomaj, creanțe legale, convenții civile de întreținere aflate în executare, indemnizații cu caracter permanent, alocații de stat pentru copii, alocații de întreținere pentru copii încredințați sau dați în plasament, burse pentru elevi și studenți. De asemenea, dacă familia are în proprietate terenuri, clădiri, spații locative sau alte bunuri, mobile sau imobile, se vor lua în considerare la calcularea veniturilor și arenda, chiriile, alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de aceste proprietăți.

Documentele care vor trebui depuse la secretariatele școlilor de către părinții care doresc acest ajutor sunt următoarele:

  • cerere;
  • copie certificate de naștere ale tuturor copiilor aflați în întreținere;
  • copie carte de identitate părinți/ tutore legal;
  • adeverința din care să rezulte dacă beneficiază sau nu de bursă precum și cuantumul
  • acesteia la luna iulie 2021 pentru toți elevii membri ai familiei;
  • adeverință de salariat cu salariul net pe luna iulie 2021, pentru ambii părinți;
  • declarație pe proprie răspundere că nu beneficiază de arende, chirii sau documente doveditoare în cazul în care beneficiază;
  • declarație notarială pentru cei care nu realizeză venituri;
  • copie cupoane de alocație/ alocație complementară, cupoane de șomaj, pensie;
  • hotărâre judecătorească de încredințare a minorilor și pensie alimentară stabilită (dacă este cazul).
Citește și: Planul Național de Acțiune privind Siguranța Școlară
În același timp, copiii din medii vulnerabile sunt îndreptățiți de prevederile OUG 133/2020 și la primirea unui așa-numit voucher educațional, în valoare de 500 de lei, care să le permită părinților să cumpere îmbracăminte și rechizite pentru cei mici. Anterior, proiectul era finanțat prin intermediul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate 2014-2020, iar anul școlar 2022-2023 a fost ultimul an în care sprijinul era acordat din fonduri europene prin acest program operațional. Începând cu această toamnă, proiectul va fi integrat în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială, schimbare care a și determinat întârzierea operaționalizării sale.
Astfel anul acesta, așa cum a precizat Ministerul Educației pentru edupedu.ro, „programul este în acest moment în lucru (…) urmând a fi definitivate toate aspectele legate de valoarea sprijinului, criteriile de eligibilitate și atribuțiile instituțiilor în cadrul schemei. Pentru viitoarea schemă de sprijin prin tichete educaționale se urmărește simplificarea procedurilor pentru beneficiari prin digitalizare și prin interoperabilitatea bazelor de date la nivelul instituțiilor implicate„.

Lasă un răspuns