Președintele unei asociații ce deține un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități, cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu

Președintele unei asociații ce deține un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități, cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu

Președintele unei asociații ce deține un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități, cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu.

În cauza mediatizată prin comunicatele nr. 772 și 776 din 13 iulie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul G.Ș.C., la data faptei președinte al unei asociații ce deține un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În zilele de 10 și 11 mai 2023, suspectul G.Ș.C., în calitatea menționată mai sus, în scopul obținerii licenței de funcționare pentru un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități pe care-l deținea în orașul Voluntari, județul Ilfov, ar fi completat documentele necesare conform instrucțiunilor trasate de inculpații Rontescu Florina și Năstase Andrei Cornel, inspectori sociali în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov, pentru a dovedi îndeplinirea standardele minime de calitate de către centrul respectiv.
Ulterior, cei doi inspectori ar fi transmis către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, un raport favorabil în condițiile în care centrul respectiv nu îndeplinea cerințele minime de funcționare, prevăzute de lege.
Citește și: Doi notari trimiși în judecată de către DNA! Pentru emiterea în fals a 20 certificate de moștenitor!
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Suspectului i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019. –  BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE DNA. 
foto arhivă. 

Lasă un răspuns