Pompierii militari cărășeni au avut un weekend ”de foc” în plină iarnă

Pompierii militari cărășeni au avut un weekend ”de foc” în plină iarnă
Pompierii cărășeni au avut un weekend ”de foc” în plină iarnă. Bilanţul misiunilor din acest sfârşit de săptămână.
În perioada 03- 05 februarie, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin au desfăşurat 45 de intervenţii şi misiuni specifice.
• Intervenţii în urma fenomenelor meteorologice periculoase
Pe fondul manifestărilor meteorologice periculoase, pompierii militari cărășeni au desfășurat șapte misiuni pentru degajarea copacilor căzuți pe carosabil.
• Incendii
Vineri, 03 februarie a.c., în jurul orei 19:40, pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu. Acesta s-a produs la o cabană particulară din stațiunea Poiana Mărului. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă. În sprijin a fost trimis și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Oțelu Roșu. La sosirea echipajelor profesioniste, ardeau mocnit izolația coșului de evacuare a fumului și un perete al imobilului, cu posibilitatea de extindere la întreaga clădire. Proprietarii nu au avut nevoie de asistență medicală. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie lichidat în limitele găsite. Au fost salvate bunuri în valoare aproximativă de 400.000 lei. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind coşul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.

Citește și: Noapte albă pentru pompierii cărășeni

De asemenea, în cursul zilei de sâmbătă, un echipaj de pompieri din cadrul Secției de Pompieri Moldova Nouă a acționat, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la un coș de fum.Incendiul s-a produs la o pensiune din localitatea Coronini. Concomitent cu localizarea incendiului, pompierii au intervenit și la limitarea propagării acestuia la acoperișul clădirii.
Duminică seara, pompieri din cadrul Secției de Pompieri Oravița au acționat pentru localizarea și stingerea unui incendiu produs la o locuință particulară din localitatea Broșteni. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă în podul casei. Exista și posibilitatea de propagare la întreaga locuință. Prin intervenția promptă a pompierilor s-a reușit limitarea pagubelor. S-au salvat bunuri în valoare de 80.000 lei. Cauza probabilă de producere a fost stabilită ca fiind coșul de fum deteriorat.
• Alte misiuni şi intervenţii
Pompierii au desfăşurat acţiuni de verificare a secţiilor ATI din unităţile spitaliceşti ale judeţului, cu scopul de a urmări respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor. S-au mai desfăşurat două misiuni de salvare animale, precum şi alte misiuni în sprijinul comunităţilor.
• Misiuni de prim ajutor
În perioada de referință, s-au înregistrat 21 intervenţii pentru acordarea primului ajutor calificat, precum şi alte situaţii din categoria asistenţă persoane.
„În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.” -comunicat emis de Biroul Comunicare și Relații Publice al ISU Semenic.

foto: ISU Semenic

Lasă un răspuns