Personalul medical angajat temporar în pandemie rămâne în funcție 90 de zile. Angajarea permanentă va fi posibilă după examen

Personalul medical angajat temporar în pandemie rămâne în funcție 90 de zile. Angajarea permanentă va fi posibilă după examen
Personalul medical sanitar care a fost angajat în perioada pandemiei își va continua activitatea în același post până la vară. Între timp, vor fi organizate concursuri pentru angajarea pe durată nedeterminată. Modificarea este inclusă într-o lege adoptată de Camera Deputaților (for decizional), iar ulterior aceasta trebuie promulgată de președintele Klaus Iohannis. 

Este vorba despre Legea privind reglementarea statutului personalului care, în timpul stării de alertă (sau a situațiilor de risc epidemiologic și biologic) a fost angajat pe perioadă determinată. După ce legea va intra în vigoare, aceștia vor continua să lucreze pe aceeași poziție vreme de 90 de zile. Iar în acest termen, spitalele, Direcția de Sănătate Publică, Serviciul de Ambulanță Județean sau instituțiile de asistență socială vor organiza un examen pentru a fi ocupate aceste posturi pe o perioadă determinată. 

De menționat este că examenul trebuie organizat înainte ca, pentru acești angajați, să înceteze contractul individual de muncă pe perioadă determinată. Astfel, este eliminat acel interval de timp conform legii dintre vacantarea unui post și organizarea concursului.

Citește și : Plafonarea prețurilor la energie și gaze, aprobată de Guvern

„Încadrarea personalului are efecte pozitive din punctul de vedere al asigurării resursei umane în unitățile cu deficit de personal din toată țara. Așadar, se elimină intervalul de timp între vacantarea postului ocupat pe perioadă determinată și ocuparea postului prin concurs, deoarece procedura de organizare a concursului durează cel puțin 45 de zile, timp în care unitățile vor trebui să acorde aceleași servicii cu un număr de personal redus în mod semnificativ. De asemenea, experiența profesională dobândită în perioada stării de alertă de către personalul încadrat pe perioadă determinată are efecte pozitive atât asupra locului de muncă unde acest personal își desfășoară activitatea, cât și asupra comunităților locale unde au activat”, se arată, în cadrul unui comunicat de presă.

sursa: cursdeguvernare.ro

Lasă un răspuns