Patru libere legale în luna mai

Patru libere legale în luna mai

Patru libere legale în luna mai. Codul muncii garantează patru zile libere în luna mai, cu ocazia Zilei Muncii și a sărbătorilor pascale. În cazul neacordării zilelor libere legale, angajatorii pot fi sancționați cu amenzi de până la 10.000 de lei.

Angajatorii sunt obligați, conform Codului muncii, să acorde salariaților un număr de patru zile libere în luna mai. Prevederile referitoare la acestea se aplică tuturor angajaților, indiferent dacă lucrează în mediul privat sau la stat.
Respectivele libere sunt aferente zilei de 1 mai (miercuri) și sărbătorilor pascale. Astfel, Ziua Muncii, celebrată în prima zi a lunii mai, va fi liberă.
Urmează suita celor trei zile de sărbătoare religioasă creștin-ortodoxă: Vinerea Mare (3 mai) și cele două zile de Paște (duminică, 5 mai și luni, 6 mai).

Datorită faptului că 1 mai cade într-o zi de miercuri, iar Vinerea Mare pe 3 mai, bugetarii vor beneficia de ziua de 2 mai ca zi liberă, însă vor trebui să o recupereze ulterior.

Deși Codul muncii garantează angajaților dreptul la zile libere cu ocazia sărbătorilor legale, anumite categorii de angajați sunt obligate să-și desfășoare activitatea si în zilele nelucrătoare. Acest lucru se aplică în special angajaților din unitățile sanitare, cele din domeniul alimentației publice, ordine publică, precum și celor care lucrează în sectoare unde activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producție sau a specificului activității respective.
Citește și: Zile libere de la stat în 2024!
Conform prevederilor legale, în situația acestei categorii de angajați, perioada respectivă trebuie compensată cu timp liber echivalent, în următoarele 30 de zile. În cazul în care acordarea timpului liber este imposibilă, aceștia au dreptul la un spor salarial de cel puțin 100% din salariul de bază.
Angajatorii care nu respectă aceste reglementări riscă amenzi de până la 10.000 de lei.
În ceea ce privește angajații care au beneficiat deja de zilele libere menționate (creștini de rit catolic ori protestant), aceștia vor beneficia și ei de zilele libere aferente sărbătorii ortodoxe dar, așa cum precizează Codul muncii, ”vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator”.

Lasă un răspuns