Părinții trebuie să depună cerere pentru copiii care fac ore remediale, potrivit calendarului oficial

Părinții trebuie să depună cerere pentru copiii care fac ore remediale, potrivit calendarului oficial

Activitățile remediale încep pe 8 martie, la o lună de la reluarea școlii în format fizic.
Regulile pentru orele remediale apar chiar în ziua în care, conform calendarului, părinții trebuie să înceapă să depună cerere pentru copiii care trebuie să facă ore remediale, 25 februarie 2021, potrivit Ordinului ministrului Educației nr. 3.300 din 19 februarie 2021, publicat în Monitorul Oficial. Până acum școlile nu au comunicat încă cine sunt elevii care au nevoie de aceste ore și care sunt eligibili în programul „Școala după școală”, potrivit criteriilor de eligibilitate din metodologie. Procedura prevede mai multe etape.

Pentru a putea demonstra criteriile de eligibilitate de mai sus, elevii trebui să prezinte „documentele justificative”. Acestea sunt:
a) pentru elevii care nu au avut acces sau au avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului: listă prezentată de către unitatea de învățământ, pe baza solicitării scrise a părintelui/reprezentantului legal al elevului, care include o declarație pe propria răspundere în acest sens;
b) pentru elevii care se află în situație de corigență la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2020-2021 sau au situația neîncheiată la cel puțin o disciplină: lista elevilor corigenți sau cu situația neîncheiată la sfârșitul semestrului precedent prezentată de către unitatea de învățământ;
c) pentru elevii care din alte motive au nevoie de activitate remedială: rezultate școlare/rezultate la evaluarea inițială de la începutul semestrului prezentate de unitatea de învățământ.
„Documentele care dovedesc eligibilitatea elevilor pentru participarea la Programul național pilot de tip „Școala după școală“ se transmit inspectoratului școlar odată cu solicitările de tranșă, iar copii ale acestora se păstrează la nivelul unității de învățământ”, potrivit regulilor din ordinul citat.

                Calendarul programului Școala după Școală
În perioada 25 februarie -2 martie 2021 va avea loc, potrivit calendarului publicat în Monitorul oficial, informarea de către unitățile de învățământ a potențialilor beneficiari și a părinților acestora cu privire la prevederile legale specifice Programului național pilot de tip „Școala după școală“, prin afișarea acestora la loc vizibil și postarea pe site-ul unității de învățământ.

Text/foto: edupedu.ro

Lasă un răspuns