Moment emoționant la Monumentul Deținuților Politici din Mercina!

Moment emoționant la Monumentul Deținuților Politici din Mercina!

Moment emoționant la Monumentul Deținuților Politici din Mercina!

Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ovidiu Rădoi, a fost alături, duminică, 5 martie a.c.,  de președintele Asociației Deținuților Politici și a Deportaților din Bărăgan, Cornelia Fetea, pentru a se reculege în fața memoriei celor prigoniți pe nedrept în anii de tristă amintire. S-au depus coroane de flori și în alocuțiunea sa, Ovidiu Rădoi a adus omagiul său celor care au plătit cu viața sau au suferit pentru faptul că regimul comunist i-a deportat doar pentru faptul că erau gospodari și își iubeau pământul pe care s-au născut.

Moment

“Nu avem dreptul să-i uităm și avem datoria de a spune trista lor poveste generaților care vor veni. Consecințele acestei epurări politice și sociale le simțim și astăzi. Le simt în fiecare zi, supraviețuitorii și membrii familiilor celor deportați, le simte întreaga societate. Este datoria noastră să le păstrăm vie memoria și să o transmitem noilor generații. Este datoria noastră să educăm tinerii în spiritul valorilor democratice, al respectului reciproc și al curajului de a-și apăra drepturile”, a declarat Ovidiu Rădoi, vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Moment

Citește și: Cornelia Fetea prezentă la Timișoara, la premiera filmului „Origini nesănătoase”

Cornelia Fetea, copilul fără copilărie deportat în Bărăgan, angajată în lupta dusă împotriva uitării și-a exprimat încă o data dorința de a solidarize cu întreaga societate pentru respectarea memoriei victimelor deportării în Bărăgan. Din calitatea de președinte al Asociației Deținuților Politici și a Deportaților din Bărăgan, Cornelia Fetea a mulțumit celor prezenți, cât și senatorului Marcel Vela, președintele filialei cărășene al PNL, pentru susținerea necondiționată.

De asemenea, joi 9 martie de Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, la Troița din Parcul Cărășana al municipiului Reșița, de la ora 12,00, va avea loc o amplă manifestare de aducere aminte, a mai precizat Cornelia Fetea.

Lasă un răspuns