Minivacanță în siguranță în Caraș-Severin

Minivacanță în siguranță în Caraș-Severin

În perioada 31 decembrie 2020 – 03 ianuarie 2021, peste 650 de polițiști au acționat pe raza județului Caraș-Severin pentru menținerea ordinii și siguranței publice, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru siguranța și fluența traficului rutier pe drumurile publice din județ.
Ca urmare a acestor acțiuni, în perioada menționată nu au fost înregistrate evenimente de o gravitate deosebită.
Echipajele de ordine publică au intervenit la peste 230 de sesizări, majoritatea primite prin SNUAU 112.

foto: news.ro
În urma acțiunilor desfășurate de către polițiști, au fost constatate aproape 800 de fapte contravenționale, fiind aplicate sancțiuni în valoare de 212.417 de lei, cele mai multe pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice și a măsurilor de protecție individuală.
De asemenea, polițiștii s-au autosesizat cu privire la săvârșirea a 17 fapte de natură infracțională, fiind prinși în flagrant delict 9 autori de infracțiuni și depistate 3 persoane urmărite la nivel național în temeiul legii.
Referitor la infracțiunile comise cu violență, pe perioada minivacanței de Anul Nou nu s-au semnalat infracțiuni de tâlhărie și nici alte infracțiuni cu consecințe grave.
Polițiștii au fost prezenți și au acționat cu mijloacele tehnice din dotare, cu precădere pe drumurile publice pe care se înregistrează de obicei evenimente rutiere, în zilele menționate fiind înregistrat un singur accident grav, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. În cadrul acestor acțiuni au fost reținute 26 de permise de conducere și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

foto arhivă: IPJ Caraș-Severin

„Polițiștii cărășeni rămân în continuare la datorie pentru a asigura ordinea publică, siguranța rutieră, dar și pentru a lua măsuri pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2”, aprecizat agent principal Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Lasă un răspuns