Amenzi substanțiale pentru nerespectarea regulilor COVID

Amenzi substanțiale pentru nerespectarea regulilor COVID

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și polițiști locali aflați în coordonarea Poliției Române, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Caraș-Severin, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin, continuă activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

foto arhiva: IPJ Caras-Severin
În perioada 31 decembrie 2020 – 03 ianuarie 2021 au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, în trafic, centre comerciale, piețe, târguri, terase, în zona lăcașelor de cult, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID-19.


Au fost verificate, cu această ocazie,132 de societăți comerciale şi 846 mijloace de transport persoane, fiind legitimate peste 7.000 de persoane.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 334 de sancțiuni contravenționale, în valoare 48.000 de lei, dintre care 309 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
În activități au fost angrenate 519 efective.

„Reamintim că scopul activităților desfășurate de poliţişti nu este aplicarea de sancţiuni, ci acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării tuturor normelor sanitare şi prevederilor legale pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu Covid 19, însă nu vor fi tolerate abateri de la normele legale.

sura foto: gsp.ro

Facem apel la cetăţeni să păstreze distanţarea fizică, să poarte masca de protecţie și să nu se expună la riscuri.

Totodată, persoanele care se deplasează în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, pentru motive justificate, sunt obligate să prezinte legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Interdicția privind desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise și/sau deschise, publice sau private rămâne în vigoare în continuare.

În interiorul localităților se interzic circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii și formarea unor asemenea grupuri.

Mulțumim cetățenilor care au dat dovadă de responsabilitate și au respectat recomandările autorităților și pe cele ale personalului medical, de a se proteja împotriva infectării cu SARS-CoV-2 și răspândirii acestui virus”, a precizat inspector principal de poliție Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns