La Herculane se organizează campania medicală de testare gratuită Babeș-Papanicolau

La Herculane se organizează campania medicală de testare gratuită Babeș-Papanicolau

Primarul orașului Băile Herculane, Cristian Miclău, a demonstrat de fiecare dată că este interesat de dezvoltarea localității stațiune și de îmbunătățirea calității vieții al locuitorilor acestuia.
Astfel, primăria în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara organizează o campanie medicală de testare gratuită a persoanelor a persoanelor feminine cu vârsta cuprinsă între 25 – 63 ani (inclusiv), prin efectuarea testării Babes-Papanicolau.

„Acțiunea va avea loc pe data de 07 mai 2021, ora 15,00 se va deplasa la Băile Herculane o caravană mobilă ce va staționa în curtea liceului Hercules, iar SCJUPBT va efectua în cadrul Subprogramului de depistare precoce activă a cancerului de col uterin, campania de examinare gratuită cu testul Babeș-Papanicolau. Este eligibilă la testare toată populația feminină ce nu a efectuat această testare în ultimii 5 ani prin Programul Național de Screening, are vârsta cuprinsă între 25-63 de ani, chiar și cea neasigurată medical și care nu au confirmat cancer de col uterin sau antecedente histerectomie totală”, a precizat Cristian Miclău.

Lasă un răspuns