Drum lin printre îngeri, dragă Sașa!

Drum lin printre îngeri, dragă Sașa!

O veste foarte tristă care ne-a întristat sufletele ne-a parvenit de pe Clisura Dunării, acolo unde minunatul om Ocanovici Sașa Stevița s-a ridicat prematur la ceruri la numai 38 de ani.


Sașa a fost un fiu al Clisurii Dunării, s-a născut pe 30 ianuarie 1983, la Moldova Nouă și s-a dedicat fotbalului ca orice copil. A început să joace fotbal organizat la vârsta de 8 ani la FC Minerul Moldova Nouă, acolo unde i-a avut ca antrenori pe Frâncu, Dolici, Gogonea și Asandului. A fost coleg de juniorat cu Păunel Pleșan, iar la terminarea junioratului a urmat cursurile Facultății de Vest „Vasile Goldiș” pe care a absolvit-o în anul 2006. Pe perioada studenției a jucat fotbal la Universitatea Arad, Gloria Arad, AS Vinga și CS Vladimirescu 2003, iar în 2006 a revenit acasă la Minerul Moldova Nouă.

A întrerupt activitatea fotbalistică după o accidentare ”urâtă” după cum povestea cu ușor haz, ruptură de ligamente și peroneu. A avut puterea să revină la echipa orașului Moldova Nouă în 2014, atunci când echipa de seniori era la greu și aveau probleme de efectiv. În 2016, Sașa s-a alăturat proiectului celor de la AS Dunărea Pojejena (fiind secretarul asociației), echipă cu care e reușit promovarea în liga a IV-a în vara anului 2017.


Iubirea pentru fotbal l-a ținut aproape și de AS Nera Socol, Șașa fiind și angajat al primăriei Socol, pe funcția de consilier superior în domeniul achizițiilor publice.

Sașa Ocanovici alături de colegul său Daniel Baldea (dreapta)

Din păcate, o boală nemiloasă i-a măcinat forțele, pentru că Șasa a fost un om ambițios cu suflet mare, un adevărat luptător și iubitor de semeni fie că a fost vorba de colegi din fotbal, administrație publică sau consăteni.

Înmormântarea va avea loc mâine, ora 13,00 la Radimna!

foto: comuna Socol (facebook)

Dumnezeu să te odihnească în pace, dragă Sașa!

redacția GAZETA DE CARAȘ-SEVERIN

 

Lasă un răspuns