Două străzi din zona Luncă, cu față nouă

Două străzi din zona Luncă, cu față nouă
Două străzi din zona Luncă sunt în plin proces de modernizare. Astăzi a început asfaltarea străzii Panseluței. Săptămâna viitoare o să se asfalteze și strada Eftimie Murgu, de la intersecția cu strada Bălcescu până la ieșirea spre Blocul 800.

Lucrările de modernizare a străzilor din cartierul Lunca Pomostului sunt derulate de Direcția de Întreținere a Primăriei cu finanțare de la Bugetul Local.

Două străzi la ReșițaEle includ modernizarea trotuarelor și a aleilor, mobilier stradal nou, 104 locuri de parcări noi sau reabilitate. De asemenea vor fi asfaltați și 3000 metri pătrați de carosabil. Valoarea investiției este de 350.000 lei.

Încă din toamna anului trecut, primarul Ioan Popa, a precizat faptul că și anul 2021, va fi unul al asfaltărilor din municipiul Reșița. S-au făcut referire inclusiv la localitățile aparținătoare: Moniom, Câlnic, Cuptoare, Secu, Doman și Țerova. Edilul a demonstrat că are cunoștință despre situația la zi din întreg municipiul Reșița, în toată structura lui administrativ-teritorială.  

Citește și: 2021, anul cu străzi asfaltate în Reșița!

Două străzi la Reșița

sursa foto și text: Deschide Reșița (Facebook)

Lasă un răspuns