z
Două puncte pierdute pentru Ezeriș, la Brad

Două puncte pierdute pentru Ezeriș, la Brad
În ultima etapa din turul play-outului, Progresul Ezeriș a avut o deplasare la Brad, de unde s-a întors cu un punct. Aflată pe ultimul loc în seria a 7-a, a ligii a 3-a, formația cărășeană a întâlnit echipa de pe locul trei, și nu a reușit să se întoarcă acasă cu toate cele 3 puncte. Ezerișenii și-au creat o mulțime de ocazii, 7 dintre acestea, au fost în situația de singur cu portarul, însă experiența și-a spus cuvântul și nu au reușit să fructifice nici măcar una. Au fost echipa mai dominantă de pe teren, însă așa este fotbalul, dacă nu înscrii, nu ai șanse la victorie. Iar, în urma acestei remize, băieții lui Manu Gheorghe au pierdut două puncte importante în lupta supraviețuirii din liga a 3-a.

Aurul Brad- Progresul Ezeriș 0-0
Progresul Ezeriș: Cristian Birăescu(cpt.) – Alexandru Cîrlugea, Miroslav Veca, Devion Brahtwaite, Ștefan Lungu – Iosif Rotariu, Robert Cărăușu, Ebenezer Teka, Bogdan Dumitru – Bogdan Geangălă, Loick Piquione.
Pe bancă: Alexandru Varga, Ionuț Lungu, Pătru Corneanu, Ihor Burkan, Darius Berbentea, Mario Crețu.








