Deputatul liberal Jaro Marșalic: „Tradiţiile şi obiceiurile româneşti, sunt ca pâinea şi sarea în bucate, o bucurie pentru mine și colegii mei să vedem că sunt respectate și păstrate în aceste locuri de o frumusețe aparte de la Rudăria”

Primăria și Consiliul Local din comuna Eftimie-Murgu a organizat duminică,  14 mai,  Sărbătoarea Liliacului în Poiana Liliacului de la Rudăria.
Primarul liberal al localității, Mihai Otiman, a fost o gazdă de excepție pentru toată lumea prezentă la  tradiționala sărbătoare câmpenească. 

„ Sărbătoarea Liliacului este una dedicată primăverii. Natura se îmbracă în haine de sărbătoare şi înfloririi Liliacului.
Istoria și tradiția consfințesc frumusețea acestor locuri unde se află și rezervația mulinologică de la Rudăria ce a devenit patrimoniu UNESCO și este unică în lume. Morile din Valea Almăjului singurele de acest gen din România și Sud-Estul Europei, ce evocă perfect priceperea banățeanului aflat în rezonanță cu natura și cu Dumnezeu.  La sărbătoarea organizată în localitatea Eftimie-Murgu/Rudăria au contribuit și  artiști îndrăgiți care au făcut o atmosferă deosebită’’.

Deputatul

Nicu Novac, Bebe Marinescu, Ștefan Murgu, Nicolea Ghimboașă, Mirebela Delia, Maria Morman, Dani Olan, Amalia Tudose și Narcis Căldăraș au fost soliștii care au contribuit la reușita spectacolului. De asemenea au susținut recitaluri Orchestra Profesionistă „Virtuozii Semenicului, Fanfara de la Bănia, Ansamblu „Sînziene Bănățene„ din Giarmata, Ansamblul „Zestrea Gugulanilor” din Caransebeș și Ansamblul „Bîrzava” din Reșița.

Citește și: Cosmin Belci: „Vă aștept azi cu drag, alături de comunitate, la Sărbătoarea Narciselor”

Alături de oameni, împreună cu ei este un principiu al aleșilor PNL Caraș-Severin!
Astfel, duminică 14 mai, deputatul Jaro Norbert Marșalic, președintele CJ, Romeo Dunca, consilierul județean Viorel Lolea și Dănuț Florea au participat alături de primarul Mihai Otiman la Sărbătoarea Liliacului în Poiana Liliacului de la Rudăria.

Deputatul

„Tradiţiile şi obiceiurile româneşti, sunt ca pâinea şi sarea în bucate, o bucurie pentru mine și colegii mei să vedem că sunt respectate și păstrate în aceste locuri de o frumusețe aparte de la Rudăria,’’mărturisește deputatul liberal, Jaro Norbert Marșalic.

Lasă un răspuns