De Crăciun, un vis a devenit realitate

De Crăciun, un vis a devenit realitate
De Crăciun, un vis a devenit realitate… Președintele Partidului Național Liberal filialaCaraș-Severin, senatorul Ion Marcel Vela, a mai finalizat o promisiune, făcută conjudețenilor săi. Și asta tocmai în Ajunul Sfintei Sărbători Creștine a Crăciunului!

Astfel, la sediul Unității Speciale de Aviație Caransebeș- Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne, a fost organizată activitatea de inaugurare a Punctului de Operare Aeromedicală Caransebeș. Alături de președintele PNL Caraș-Severin au fost prezenți reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai instituțiilor cu care colaborează Inspectoratul General de Aviație al M.A.I. și secretarul de stat și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Punctul de Operare Aeromedicală Caransebe

În cazuri de maximă urgență, elicopterul roșu se va ridica de pe aeroportul din Caransebeș și va zbura către locul în care viața cuiva e pusă în pericol. Elicopterul SMURD va decola de la Caransebeș cu personal medical specializat pentru a ajunge în doar câteva minute să salveze vieți! Până ieri, 24 decembrie 2021, singura bază SMURD operațională în prezent în această zonă a țării a fost la Arad. În prezent, este și cea de-a doua SMURD regională, la Caransebeș.

Punctul de Operare Aeromedicală Caransebe#pentruolumemaibuna #pentruasalvavieti

Marcel Vela: „ Astăzi se împlinește un vis început prin 2007”

Senatorul Marcel Vela a reiterat celor prezenți și importanța acestui obiectiv, al Punctului de Operare Aeromedical pentru salvare montană Caransebeș.
„Astăzi se împlinește un vis început prin 2007, poate că nu este întâmplator faptul că Punctul de Operare Aeromedical pentru salvare montană Caransebeș s-a deschis chiar în Ajunul Crăciunului. Este simbol al nașterii, al speranței și al unui nou început. O certitudine că acești oameni minunați vor salva vieți cu acest elicopter și cu cel care va sosi în viitor, de căutare în zona alpină.
Rezultat al strategiei pentru eficientizarea intervențiilor în situații de urgență, el a fost inaugurat pe 24 decembrie, aici, în inima Banatului Montan. Dincolo de salvarea de vieți, acest elicopter și aceste echipaje medicale, acești camarazi, reprezintă pentru Caransebeș și Banat o șansă în plus de dezvoltare economică.

Punctul de Operare Aeromedicală Caransebe

Punctul de intervenție se mândrește cu unul dintre cele mai performante elicoptere SMURD de la noi. Pe lângă salvările pacienților accidentați, grav bolnavi sau misiunile în caz de dezastre, echipajul aeromedical este pregătit să intervină și în zonele montane, greu accesibile.
Elicopterul SMURD Airbus H 135, înmatriculat cu numărul 333, de la Caransebeș, va fi deservit de 8 medici, 5 asistenți și de întregul personal militar care va asigura funcționarea și mentenanța aparatului de zbor. Acesta va fi urmat, în scurt timp, de un alt elicopter nou, Black Hawk, model S 70, destinat pentru căutare-salvare alpină, care poate transporta până la patru pacienți aflați în stare critică, având totodată capacitate de stingere a incendiilor, cât și sistem de căutare și salvare electrono-optic, inclusiv pe timp de noapte.


Iată că și la Caransebeș, începând cu acest Crăciun, avem speranța că intervențiile care vor urma ne vor arăta că lumea poate fi mai bună, luptând pentru sănătate.
Închei această zi sfântă cu o bucurie imensă în suflet, bucuria de a ști că această realizare va salva viețile compatrioților noștri.
Dumnezeu să binecuvânteze România!” Ion Marcel Vela – senator PNL filiala Caraș-Severin.

foto: PNL Caraș-Severin (facebook)

Lasă un răspuns