Cristin Popa, Director Executiv ANCOM: „Mergem către ceea ce deja e ireversibil: transformarea digitală”

Cristin Popa, Director Executiv ANCOM: „Mergem către ceea ce deja e ireversibil: transformarea digitală”

Cristin Popa, Director Executiv ANCOM: „ „Mergem către ceea ce deja e ireversibil: transformarea digitală. Se fac progrese reale legate de creșterea conectivității”. 

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurentei și inovației pe piețele comunicațiilor electronice și serviciilor poștale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotație și resurse tehnice asociate), încurajarea investițiilor eficiente în rețele și infrastructuri și promovarea conectivitații ultra-rapide.
ANCOM s-a format prin reunirea a două instituţii cu experienţă şi expertiză în domeniul administrării şi reglementării acestui sector. Este vorba de Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (IGCTI) şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI).

Cristin Popa este Directorul Executiv, Monitorizare și Control din cadrul ANCOM. El a vorbit recent în mod public în publicația „Financial Intelligence” despre echipa lui de lucru, monitorizare și control în domeniul comunicațiilor, conectivitate, implementarea noilor tehnologii, transformare digitală și nu numai.

„România are cu siguranță, un viitor digital. Dimensiunea europeană ne impune să grăbim pasul. E un fenomen care s-a produs anul trecut în România. … Suntem martorii unei transformări digitale accelerate. Este o necesitate care a existat de mai demult, dar care a devenit cu adevărat prioritară în timpul pandemiei. Și mă bucur să pot spune că ne-am învățat lecția. Acum după ce viața noastră a revenit la normal, digitalizarea merge mai departe. Asta și pentru că avem la dispoziție aproape 6 miliarde de euro prin PNRR pentru digitalizare. Poate fi o șansă uriașă, inclusiv pentru investițiile în infrastructură.

Cristin

Se fac demersuri importante atât în zona legislativă, cât și în zona guvernamentală. Fie că vorbim despre legea interoperabilității, despre eliminarea deja celebrului dosar cu șină, despre cloudul guvernamental, despre cazierul judiciar în format electronic sau despre legea care prevede dreptul tuturor persoanelor fizice de a avea acces la cel puțin un serviciu funcțional de internet în bandă largă la punct fix.
Peste toate acestea, avem un imbold  definitoriu. Unul  care va funcționa precum un catalizator: tehnologia 5G”, a precizat Cristin Popa pentru „Financial Intelligence”.
Perspectivele pentru anul 2023 sunt optimiste… „Sunt multe proiecte pentru anul acesta. O să mă rezum la cele cu impactul cel mai mare pentru utilizatori. Intenționăm să desfășurăm o campanie de măsurare a calității semnalului mobil pe întreg teritoriul țării. Să investim în echipamente noi care să ne permită să măsurăm și acoperirea 5G . Să verificăm zonele în care operatorii vor efectua investiții majore în propria infrastructură.

Cristin

Categoric rămânem implicați în tot ceea ce înseamnă activitatea de monitorizare și control, atât pentru asigurarea unui spectru curat, pentru identificarea interferențelor prejudiciabile, a operatorilor care funcționează ilegal, dar și pentru verificarea conformității echipamentelor electronice.
Și în plus, pentru că întotdeauna e nevoie și de un pic de suspans. Avem câteva proiecte noi tot pe zona de acoperire. Promit să revin cu noutăți atunci când vom avea toate detaliile.
Directorul Executiv al ANCOM a prezentat și o perspectivă optimistă a viitorului apropiat referitor la digitalizare. În ciuda faptului că România trebuie să depășească decalajele de dezvoltare în zona digitalizării.
„Pornim de la o realitate statistică incomodă… indicele DESI care ne plasează spre coada clasamentului la nivel european, la destul de multe capitole. E un paradox aici. Avem resursă umană foarte bine pregătită pe zona IT&C… avem zona de cercetare și inovare destul de bine reprezentată pe piața din România, însă digitalizarea serviciilor publice este mult sub nevoile unui stat european.
Știm deci de unde plecăm, știm unde vrem să ajungem. Avem pârghiile, acum avem și resursele financiare și mai avem ceva: generația care a crescut odată cu tehnologia care are acum capacitatea să creeze idei și să implementeze proiecte.
Citește și: Alin Muntean: „Seminarul «Introducere în noile tehnologii» a fost o reușită”
Sigur că sunt foarte multe aspecte de punctat, însă în ceea ce mă privește, pot doar să vă spun că se fac progrese reale legate de creșterea conectivității. În urma campaniei de verificare de anul trecut, desfășurată de colegii din cadrul Direcției pe care o coordonez, am constatat că toți operatorii de telefonie mobilă activi pe piața din România îndeplinesc obligația de a acoperi cu semnal de voce 98% din suprafața locuită. Datele colectate din teren în integralitatea lor, sunt accesibile pe platforma Aisemnal.ro. Tot acolo puteți urmări și evoluția din 2019 și până în prezent. Veți constata că într-adevăr mergem către ceea ce deja e ireversibil: transformarea digitală.

Cristin

Ce înseamnă această evoluție de fapt? Se fac investiții majore în infrastructură de comunicații. Într-un termen mediu sper că vom reuși să atingem la nivel național un deziderat impus de ONU la nivel internațional, conectarea celor neconectați.”

sursa text și foto: financial intelligence

Lasă un răspuns