Certificatele de handicap vor fi reevaluate

Certificatele de handicap vor fi reevaluate

Certificatele de handicap vor fi reevaluate

Se urmărește eliminarea unor contradicții evidente. A existat o situație întâlnită recent, în care zeci de persoane ce, în ciuda faptului că primesc indemnizații pentru nevăzători, dețin în continuare un permis de conducere.
Astfel, un grup de parlamentari propun un proiect legislativ aflat în dezbaterea Senatului. Propunerea legislativă face referire ca persoanele cu dizabilități sau tulburări psihice să fie verificate. În urma verificărilor să li se anuleze permisul auto, dacă este cazul.
Printre altele, atunci când se stabilește termenul permanent de valabilitate a unui certificat de încadrare în grad de handicap, comisia de evaluare va trebui să verifice dacă respectiva persoană are un permis auto valid. Va propune polițiștilor rutieri anularea lui, dacă acest lucru se impune.
Mai exact, se aduc unele clarificări legate de una dintre obligațiile actuale ale comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Vor fi completate și va stabili că această comisie ”revocă sau înlocuiește măsura de protecție stabilită, în condițiile legii, dacă împrejurările care au determinat stabilirea acesteia s-au modificat, cum ar fi cazul în care în funcție de gradul de handicap al adultului, acesta beneficiază de permis auto valid”.
Citește și: 15.000 de euro pentru emiterea frauduloasă a două permise auto! Polițist arestat preventiv pentru trafic de influență! 
Apoi, atunci când este emis certificatul de handicap cu valabilitate nelimitată pentru cei cu afecțiuni ireversibile și care nu pot urma programe de recuperare (obligație apărută anul acesta), comisia de evaluare va verifica, printre altele, dacă persoanele pe numele cărora este emis certificatul au diverse categorii de permise auto valide. Se propune Direcției Rutiere din Inspectoratul General al Poliției Române anularea lor, dacă acest lucru se impune.
În fine, proiectul legislativ modifică și Codul rutier, astfel încât să se precizeze clar că examinarea medicală se face pentru a certifica starea de sănătate și calitățile fizice necesare unui conducător auto și în conformitate cu Legea 448/2006 și Legea 487/2002.
Totodată, tot în Codul rutier se introduce și precizarea că afecțiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducător auto trebuie stabilite de Ministerul Sănătății. Obligatoriu va fi consultată Direcția Rutieră din Inspectoratul General al Poliției Române.

sursa foto articol: s.iw.ro

Lasă un răspuns