Casele din Ilidia își recapătă frumusețea, multe construite cu dolarii câștigați de sătenii plecați la muncă America

Casele din Ilidia își recapătă frumusețea, multe construite cu dolarii câștigați de sătenii plecați la muncă America

Peste 150 de voluntari au început de ieri , în localitatea Ilidia, din județul Caraș-Severin, să repare și să zugrăvească fațadele a 30 de case, în cadrul proiectului Color the Village.

În frumoasa localitate Ilidia a început cea de-a treia ediție a proiectului Color the Village, inițiată de Asociația Acasă în Banat. Peste 400 de voluntari vor poposi la Ilidia și, timp de trei zile vor fi o cursă contracronometru pentru repararea a 30 de case din această zonă pitoreasca a Banatului.

A fost o zi de pomină la Ilidia, 150 de voluntari au luat cu asalt 11 case astăzi. Cu multă veselie, energie și hotărâre, am reușit să facem echipele, să ne organizăm și să deschidem 11 șantiere. Toate echipele au avansat excelent, iar mâine deja, vom termina primele case”, este prima impresie a celor de la Color the Village după prima zi de muncă intensă a voluntarilor.

Și când ai o asemenea desfășurare de forțe la tine în comună nu poți sta cu mâinile în sân. Este și cazul primarului comunei Ciclova Română de care aparține Ilidia. Toată ziua de ieri a fost master chef și a gătit pentru cei 140 de voluntari sosiți în comunitatea condusă de acesta.

Este pentru prima oară când gătesc pentru atâtea persoane la un loc. A fost o provocare pentru mine și după feedbackul primit de la voluntari se pare că mi-a ieșit. În calitate de gazda aș dori să le mulțumesc tuturor celor implicați în această minunată inițiativă”, ne-a declarat primarul comunei Ciclova Română, Cătălin Golu.

Citește și: Acțiune de voluntariat la Forotic! În fruntea tinerilor au fost Cristian Gâfu – prefectul județului Caraș-Severin și Alexandru Sporea- primarul localității

 

Lasă un răspuns