Brian Filimon este unul dintre primarii PNL care dovedesc că #SePoate și la Măureni!

Brian Filimon este unul dintre primarii PNL care dovedesc că #SePoate și la Măureni!

Brian Filimon este unul dintre primarii PNL care dovedesc că #SePoate și la Măureni!

Dacă la începutul mandatului său, satul Șoșdea nu avea asfalt pe nici o stradă, astăzi întreaga comună Măureni este asfaltată!
Printr-un în valoare de 16 milioane de lei derulat prin Programul Național de Investiții ’’Anghel Saligny’’, atât Măureni, cât și satul aparținător Șoșdea vor avea toate străzile asfaltate.
„Mă bucur pentru oameni, meritau acest lucru. Sper să se bucure și locuitorii din satul Șoșdea de acest moment istoric și anume că nu vom mai avea niciun peticel neasfaltat. În anul 2016, când am venit la Primărie nu era niciun metru asfaltat pe străzi și am reușit în 8 ani de zile să asfaltăm absolut tot. S-au mărit lărgit și reprofilat străzile.

Citește și: Primarul liberal al comunei Măureni, Brian Filimon, a semnat un nou contract de finanțare în valoare de 1,7 milioane lei pentru investiții prin programul „Anghel Saligny”

Încheiem la Șoșdea cu primul strat de asfalt, apoi ne apucăm de rigole și podețe, iar la primăvară urmează stratul doi. Cu răbdare va ieși totul bine și vom avea un sat și o comună la standarde europene, cu apă, canal și toate străzile asfaltate. Și bineînțeles, în paralel lucrăm și la celelalte proiecte de dezvoltare a comunei”a precizat primarul Brian Filimon.

Brian Filimon este unul dintre primarii PNL care dovedesc că Se Poate și la Măureni!Brian Filimon este unul dintre primarii PNL care dovedesc că Se Poate și la Măureni!

Pentru Partidul Național Liberal, dezvoltarea comunităților locale rămâne un obiectiv cheie, iar importanța acestei dezvoltări nu se măsoară doar în cifre, ci și într-o creștere nivelului de trai pentru fiecare român.
Investițiile se derulează prin Programul Național „Anghel Saligny”, un proiect PNL ce vizează modernizarea drumurilor de interes local, înființarea sau extinderea unor sisteme de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și a unor stații de epurare, înființarea sau modernizarea unor rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale, precum și construirea și modernizarea de poduri și pasarele pietonale.
PNL nu lasă pe nimeni în urmă!
Sursa-Facebook PNL Caras-Severin
#PNL
#CarașSeverin
#DezvoltămRomânia

Lasă un răspuns