Binecuvântare și slujire arhierească în Parohia Dalci

Binecuvântare și slujire arhierească în Parohia Dalci

Binecuvântare și slujire arhierească în Parohia Dalci

Credincioșii Parohiei Dalci din Protopopiatul Caransebeș au primit în duminică a 32-a după Rusalii binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian. Ierarhul a mers în această duminică să săvârșească Sfânta Liturghie și să se roage împreună cu preotul și credincioșii de aici, în biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.

Binecuvântare și slujire arhierească în Parohia Dalci

Din anul 2013 Părintele Episcop nu a mai slujit Sfânta Liturghie în Parohia Dalci și de aceea a ales ca la început de an să binecuvinteze și această comunitate relativ mică, cu 55 familii și aproximativ 159 credincioși.
S-au rugat împreună cu Preasfințitul Lucian la Sfânta Liturghie, un sobor de preoți și diaconi, autorități locale și numeroși credincioși din Dalci, printre care mulți copii și tineri. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Binecuvântare și slujire arhierească în Parohia Dalci
„I-am îndemnat astăzi pe bunii noștri credincioși de aici să-și dorească și ei să-L vadă și să-L întâlnească în toată vremea și în tot ceasul pe Mântuitorul sufletelor noastre, așa cum Zaheu și-a dorit din toată inima lui să-L vadă pe Domnul. Dacă omul face un pas spre Dumnezeu, Dumnezeu face 10, sau 100, sau 1000 de pași spre omul credincios, dornic de pocăință și întoarcere.

Binecuvântare și slujire arhierească în Parohia Dalci

Și dacă am făcut nedreptăți, dacă am comis păcate, să-I promitem Mântuitorului, așa cum i-a promis Zaheu Vameșul, că ne vom întoarce pe calea cea bună și vom împărții pâinea noastră, averea noastră, bogăția noastră, cu cei săraci, cu cei năpăstuiți”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Citește și: Europa la noi acasă! Cosmin Belci o nouă perspectivă pentru Turnu Ruieni!
„De asemenea, să-i promitem Domnului că ne vom mulțumi cu ceea ce avem, căci cea mai mare comoară este dragostea de Dumnezeu și dragostea față de aproapele, «acolo unde va fi comoara noastră, va fi și inima noastră», spune Domnul. Să ne adunăm comori în cer, să încercăm să săvârșim în toată vremea sfintele virtuți ale desăvârșirii, ca la finalul acestei călătorii să auzim cuvintele Mântuitorului: «Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău»”, a mai afirmat Părintele Episcop.

Binecuvântare și slujire arhierească în Parohia Dalci

Biserica, cu hramul ,,Cuvioasa Parascheva” din Dalci, a fost zidită în anul 1778 și refăcută în 1877. Sfântul locaș a fost sfințit la 21 august 1949 de mitropolitul Vasile Lăzărescu.
Între anii 1982-1987, biserica a fost refăcută, rămânând doar turnul din cea veche. A fost pictată în 1986-1987 de pictorii Ioan şi Sofia Albulescu din Bucova. De parohia Dalci aparţine şi filia Cicleni, sat aflat la 3 km, cu 5 familii și 12 credincioşi.

Lasă un răspuns