Au fost stabilite partidele de verificare pe care naționala României le va disputa înainte de EURO 2024

Au fost stabilite partidele de verificare pe care naționala României le va disputa înainte de EURO 2024

Au fost stabilite partidele de verificare pe care naționala României le va disputa înainte de EURO 2024. Reprezentativa României va disputa, la începutul lunii iunie, două partide de verificare, ultimele înaintea turneului final din Germania.

România va întâlni, pe 4 iunie, Bulgaria, iar pe 8 iunie va juca împotriva reprezentativei din Liechtenstein, ambele meciuri urmând să se dispute pe stadionul Steaua din București.
România va mai disputa două meciuri de pregătire până în iunie
Primul meci al naționalei din 2024 va fi pe 22 martie în fața Irlandei de Nord, pe Arena Națională din București, patru zile mai târziu, pe 26 martie, urmând să întâlnească naționala Columbiei pe stadionul Civitas Metropolitano din Madrid.
Orașul Würzburg, gazda tricolorilor pe durata EURO
Baza de pregătire de la Würzburg, un oraș aflat la 115 kilometri de Frankfurt, 270 de kilometri de Munich și 300 kilometri de Koln, va fi locul unde tricolorii se vor pregăti pe durata Campionatului European. Pe lângă condițiile oferite de hotel și stadionul de antrenament, precum și faptul că tricolorii se vor putea pregăti într-o zonă liniștită a Germaniei, un alt criteriu important a fost modalitatea de transport disponibilă pentru deplasarea în orașele unde se vor juca partidele. Gara din Würzburg are linie de tren rapid directă către toate cele 3 orașe unde tricolorii vor evolua și se află la 4 kilometri de hotel. În Würzburg sunt aproape 1.500 de români rezidenți.
 Citește și: România, în grupă cu Belgia, Slovacia și câștigătoarea Play-off-ului B la EURO 2024!
Când și unde joacă România la EURO
Naționala României va avea următorul program la EURO 2024, în cadrul calendarului complet al grupei E:
  • 17 iunie: ROMÂNIA – Play-off B (Munchen, 16:00), Belgia – Slovacia (Frankfurt, 19:00)
  • 21 iunie: Slovacia – Play-off B (Dusseldorf, 16:00)
  • 22 iunie: Belgia – ROMÂNIA (Koln, 22:00)
  • 26 iunie: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19:00), Play-off B – Belgia (Stuttgart, 19:00)
Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune 4 locuri trei din toate cele 6 grupe EURO 2024.

Lasă un răspuns