Acțiuni de amploare pentru prevenirea și combaterea ilegalităților silvice

Acțiuni de amploare pentru prevenirea și combaterea ilegalităților silvice

Forțe impresionante au fost implicate joi pentru combaterea și prevenirea ilegalităților forestiere în mai multe Ocoale Silvice din Caraș-Severin.

Ieri, 27 ianuarie, polițiști de la Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Caraș-Severin, împreună cu jandarmi și specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara au desfășurat acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea ilegalităților silvice. În urma acestui demers, pentru neregulile constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale de peste 12.000 de lei.

Pe timpul desfășurării activităților au fost verificate 21 de mijloace de transport material lemnos. De asemenea, pentru încălcarea legislației în domeniu, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale”, transmit polițiștii cărășeni.

Totodată, oamenii legi anunță că astfel de acțiuni continuă și în perioada următoare.

Citește și: Sancțiuni de peste 56.000 de lei aplicate de polițiștii cărășeni pentru încălcarea regimului silvic și piscicol

Lasă un răspuns