397.542 ucraineni au intrat în România de la declanșarea războiului

397.542 ucraineni au intrat în România de la declanșarea războiului
397.542 ucraineni au intrat în România de la declanșarea războiului. În data de 12 martie 2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 75.902 de persoane. Dintre acestea 16.676 sunt cetăţeni ucraineni (în creștere cu 2 % faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 7.203 cetăţeni ucraineni (în  creștere cu 8,7%). Pe la granița cu Republica Moldova au intrat alți 7.789 ucraineni (în scădere cu 2,6 %). De la declanşarea acestei crize, până la data de 12 martie 2022, ora 24.00 au intrat în România 397.542 cetăţeni ucraineni.

În prezent, controlul de frontieră la intrarea în România  prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate. Misiunile polițiștilor sunt în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare. Arterele de control sunt acoperite cu poliţişti de frontieră români până la capacitate maximă.

Citește și: Patru tineri liberali alături de 19 refugiați ucraineni!

Măsuri similare de întărirea controlului și supraveghere sporită au fost dispuse şi la frontiera terestră. Au fost suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu. Scopul misiunii este asigurarea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute.

sursa: Poliția de frontieră

Lasă un răspuns