Zona localității Coronini  un punct de atracție important pentru Banatul Montan!

Zona localității Coronini  un punct de atracție important pentru Banatul Montan!

Zona localității Coronini  un punct de atracție important pentru Banatul Montan!

Zona are 2 puncte impresionante de belvedere, Cracul Rolului și Culmea Văradului, 2 cascade foarte frumoase (Modăvița și Burăul Mare), un sat pitoresc de cehi (Sfânta Elena), peșteri, insula Ostrov, cu peste 100 de cai sălbatici, dar și multe alte locuri cu peisaje care te fac să te îndrăgostești de Banatul Montan!

Nu departe sunt satele Gârnic și Sichevița, unde poți să vezi mori de apă funcționale, vechi de zeci de ani!
Citește și: Poiana Mărului, stațiune climaterică cu cel mai bun aer din Banatul Montan
Cum ajungi la Cracul Rolului, locul pe care vrem să-l prezentăm prin această postare?
Se urmează drumul Coronini – Sfânta Elena, iar înainte de intrarea în satul Sfânta Elena, se urmează drumul spre dreapta pietruit (este în ușoară coborâre), pentru aproximativ 150 de m, până la prima intersecție, unde se parchează mașina.
De acolo, spre dreapta se urmează un drum de pământ, ce urcă ușor. Este important să știți că traseul urmează drumul principal de pământ, de la care nu trebuie să vă abateți. După aproximativ 10 minute, o să ajungeți într-un loc de belvedere deasupra Dunării. De acolo, se vede frumoasa cetate Golubac, de pe malul sârbesc. Din acest punct, se continuă tot la deal spre stânga, până ajungem în vârful dealului, la punctul de cea mai mare altitudine. De acolo, la dreapta se deschide spectaculoasa belvedere din imagini, de la Cracul Rolului!
Aproape de Coronini, mai este un loc de belvedere extraordinar, pe Culmea Varadului!
Traseul NU este marcat.
Condiție fizică: Se pretează pentru oricine;
Timp: 1h (dus – întors);
Orientare: ușoară;
Sursa: Banatul Montan

Lasă un răspuns