Valoarea tichetelor de creșă va crește, din octombrie

Valoarea tichetelor de creșă va crește, din octombrie
Valoarea tichetelor de creșă va crește, din octombrie. Tichetul de creșă va avea o valoare de 570 de lei, începând cu luna octombrie a acestui an; potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS); ceea ce reprezintă o creștere cu 50 lei, față de cuantumul din prezent.

Potrivit documentului pus recent în dezbatere publică, din octombrie 2022 și până în martie 2023; valoarea unui tichet de creșă va fi de 570 lei.

În prezent, tichetul de creșă are un cuantum de 520 lei, după ce a fost majorat în aprilie cu 30 lei; de la valoarea de 490 lei.

Citește și: Salariile bugetarilor vor crește, până la urmă, din luna august

Tichetele de creșă sunt bilete de valoare care se acordă lunar angajaților care nu beneficiază de concediul și indemnizația pentru creșterea copilului. Acestea pot fi folosite numai pentru achitarea taxelor la creșa unde este înscris copilul; indiferent că sunt instituții de stat sau private, inclusiv pentru plata bonelor; care lucrează cu forme legale și care au un contract încheiat cu emitentul de tichete de creșă. 

Tichetele de creșă, alături și de celelalte bilete de valoare (tichete de masă, cadou, culturale sau vouchere de vacanță); se emit, din luna februarie a acestui an, doar pe card. Cele pe hârtie, emise înainte de 1 februarie, rămân valabile până la data expirării înscrisă pe ele.

Lasă un răspuns