Testarea Covid-19 se poate face și la Reșița! Contracost!

Testarea Covid-19 se poate face și la Reșița! Contracost!

Cărășenii care doresc să se testeze pentru Covid-19 o pot face contracost de acum  și de la Reșița.

Începând de miercuri, 12 august 2020, Laboratorul de Analize Medicale a Spitalului Județean de Urgență Reșița va efectua, contra cost, teste Real Time PCR pentru depistarea virusului SARS-COV-2. Prețul unui test este de 350 de lei, iar taxa se va achita în avans la casieria spitalului sau la asistentul medical care efectuează recoltarea probelor.

Programările se vor face de luni până vineri, în intervalul 10.00 – 14.00, la numărul de telefon 0743-098982, iar recoltările tot în aceleași zile, între orele 7.00 și 9.30, în unul din corturile amplasate în curtea Staționarului I (Govândari).

Rezultatele vor fi emise în limba română, în maximum 48 de ore, și transmise fie prin e-mail, fie vor fi ridicate personal de la Fișierul Policlinicii Nr.1, între orele 7.30 și 15.00.

Mai menționăm că, în laboratorul spitalului, se vor prelucra pe zi maximum 20 de teste Real Time PCR contracost”, se precizează în comunicatul de presă al Spitalului Județean de Urgență Reșița, transmis de Roxana Nafiru, purtătorul de cuvânt al instituției.

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns