Starea de alertă, prelungită. Certificatul verde pentru magazinele alimentare din mall, eliminat

Starea de alertă, prelungită. Certificatul verde pentru magazinele alimentare din mall, eliminat
Starea de alertă prelungită! Prin decizia CNSU a fost prelungită starea de alertă pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 7 februarie. De asemenea, certificatul verde la intrarea în mall a fost eliminat.

CNSU a aprobat joi hotărârea prin care se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național. Perioada este de 30 de zile, începând cu 7 februarie.

Se menține obligativitatea purtării măștii de protecție (medicală/FFP2) în toate spațiile publice, închise sau deschise.

Se propune ca „accesul la operatorii economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor alimentare situați în centrele și parcurile comerciale să fie permis tuturor persoanelor dacă: 

  • sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire în/din acestea
  • este asigurată o suprafață de minimum 4 mp din suprafața destinată vânzării, pentru fiecare persoană
  • este limitat numărul coșurilor de cumpărături la numărul maxim de persoane ce poate avea acces”.

Citește și: Hotărâre CNSU: Carantină de 5 zile pentru nevaccinați și eliminarea listei țărilor cu risc epidemiologic ridicat

Accesul în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp va fi permis tuturor persoanelor fără a fi necesară dovada vaccinării, testării sau trecerii prin boală, cu asigurarea unei distanțe de 2 metri între persoane și a unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și cu afișarea la intrare a numărului maxim de persoane care pot fi simultan în incintă.

sursa :HCNSU nr 7/3 feb 2022 – prelungire stare alertă

Lasă un răspuns