Salvamontiștii Caraș-Severin solicitați marți seară,  să deblocheze peste o sută de mașini pe DN 66A!

Salvamontiștii Caraș-Severin solicitați marți seară,  să deblocheze peste o sută de mașini pe DN 66A!

Salvamontiștii Caraș-Severin solicitați marți seară,  să deblocheze peste o sută de mașini pe DN 66A!

Aluviunile aduse de ploile abundente din ultima perioadă căzute de pe versanți au blocat  D. N. 66A, care din zona Câmpușel, aflată la limita județelor Hunedoara și Gorj, continuă cu o porțiune aproape impracticabilă, către valea Cernei. Necazul a fost că peste 100 de mașini au rămas blocate, marți seara, pe drumul montan care leagă Valea Jiului de stațiunea Băile Herculane, în zona sălbatică de la limita județelor Hunedoara și Gorj.
Au fost solicitați să intervină salvamontiștii din județele Caraș-Severin, Hunedoara și Gorj. Un elicopter SMURD al Punctului de Operare Aeromedicală Caransebeș a ajuns, de asemenea marți, în zonă, după apelul primit la 112. Prin acesta era anunțată o posibilă blocare a unui convoi format din mai multe zeci de autoturisme, în munți, pe tronsonul dintre Câmpu lui Neag (Hunedoara) și Cerna Sat (Gorj).
Pe pagina sa de comunicare Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara a informat că:  „Pentru gestionarea misiunii, la locul indicat au fost trimise, în vederea acordării sprijinului de specialitate, echipe de intervenție ale ISU Gorj, ISU Hunedoara și ISU Caraș-Severin, Salvamont Gorj și Hunedoara, dar și echipe ale Jandarmeriei Române. În urmă cu puțin timp, echipajele de intervenție au ajuns la locul unde existau informații că grupul de autovehicule a rămas blocat, iar din informațiile primite la acest moment, ocupanții nu prezintă probleme medicale”, știre plasată și de Dispeceratul național Salvamont, pe pagina de Facebook Salvamont România.
Deși traseul însumează cca 15 km, realizați înainte 1989, oferind imagini spectaculoase, nu a beneficiat niciodată de lucrări ample de reabilitare în întregime. În jurul anilor 2000, drumul a mai fost oarecum modernizat pe o porțiune de 20 kilometri, între Uricani (județul Hunedoara) şi Câmpuşel, aflat la limita Hunedoarei cu județul Gorj.
Citește și: 10 turiști timișeni, printre care și un bebeluș de 11 luni, rătăciți peste noapte în Cheile Sălbatice ale Carașului!
Șoseaua trece prin satele Valea de Brazi şi Câmpul lui Neag, iar de la la Câmpuşel, devine un drum forestier impracticabil cu autoturismele, intră apoi în judeţul Gorj, continuându-şi traseul prin Parcul Național Domogled – Valea Cernei.  De la Câmpușel, epicentrul dezastrului natural, continuarea lucrărilor a fost oprită între timp, investiția fiind contestată de mai multe organizații de mediu, care reclamau faptul că noua șosea afectează habitatele mai multor specii protejate de animale.
Localnicii şi primarii orașelor din Valea Jiului au cerut de nenumărate ori reluarea proiectului de infrastructură, însă acest lucru, din păcate, nu s-a mai întâmplat în următorii ani. Greu cu organizațiile astea de mediu. Ce facem mai departe? Rămânem în Epoca de Piatră sau mergem înainte către civilizație? Noroc cu Salvamontul, iar băieții din județul nostru sunt întotdeauna acolo unde este nevoie.

Lasă un răspuns