Rezultatele Programului Național DIN GRIJĂ PENTRU COPII

Rezultatele Programului Național DIN GRIJĂ PENTRU COPII
Rezultatele Programului Național DIN GRIJĂ PENTRU COPII. La un an de zile de la adoptarea OUG 105/2021 privind Programul Național al Guvernului – DIN GRIJĂ PENTRU COPII, în România sunt funcționale următoarele instrumente de sprijin și protecție a copiilor:

1.    Numărul unic pentru copii abuzați, neglijați, exploatați – 119 este funcțional 100% și a  salvat mii de copii din situații grave. Sunt peste 90. 000 de apeluri și zeci de mii de copii salvați până în prezent.
2.    RoALERT – copil dispărut este funcțional
3.    Poliția Națională are în dotare, pentru prim dată, un sistem avansat și complet de criminalistică informatică pentru identificarea pedofililor și a abuzatorilor sexuali online, iar 111 polițiști au fost formați la nivel intensiv în domeniul utilizării sistemului informatic și a analizei probelor digitale.
4.    Au fost operaționalizate 23 de camere de ascultare a copiilor victime ale infracțiunilor în 19 județe, urmând ca, până la finalul anului 2022, în fiecare județ să funcționeze o astfel de cameră și echipa multidisciplinară aferentă la nivelul Inspectoratelor Județene de Poliție (IPJ Constanța (3), Hunedoara (2), CălărașiBotoșaniMaramureșArgeșBrașovIașiMureșSibiuSatu-MareTeleormanVranceaAlbaAradBihorHarghitaOlt și Bacău).
5.    Aproximativ 1.000 de polițiști au fost formați în domeniul violenței și abuzurilor împotriva copiilor din perspectiva relaționării cu minorii, prevenirii și combaterii infracționalității la nivelul școlilor și a celor îndreptate împotriva copiilor vulnerabili.
6.    Platforma de resurse dingrijapentrucopii.gov.ro este funcțională și pune la dispoziția părinților, copiilor și specialiștilor informații și resurse utile în domeniul managementului emoțiilor și al siguranței copiilor.

În scurt timp, cele 70.000 de ore gratuite de consiliere psihologică/psihoterapie vor fi disponibile copiilor din România, iar măsurile destinate suportului psiho-emoțional la nivelul școlilor vor fi implementate gradual până la finalul anului 2022.

Iată că, la un an distanță de la adoptarea acestui Program, în ciuda pandemiei și a crizei generate de războiul din Ucraina, am reușit să livrăm mare parte din rezultatele concrete ale acestui Program complex, care vine cu soluții concrete pentru siguranța și binele emoțional al copiilor noștri. Mulțumesc sincer tuturor colegilor și partenerilor imlicați”, a  declarat Madalina Turza, Consilier de stat, coordonator Progam.

Citește și: Amenzi pentru transportul copiilor în condiții nesigure

Guvernul României a inițiat, în premieră, în 2021, Programul Național de suport pentru copii în contextul Pandemiei de COVID 19, “DIN GRIJĂ PENTRU COPII”, ale cărui priorități sunt:

•    Protejarea integrității psiho-emoționale a copiilor prin crearea unor mecanisme de evaluare și intervenție pentru asigurarea sănătății mintale a acestora în perioada Pandemiei de COVID-19 și post-pandemie,
•    Dezvoltarea unui mecanism de prevenire și intervenție multidisciplinară pentru situațiile de violență de natură fizică, sexuală și emoțională în cadrul familial, instituțional, comunitar și online.
Principalele măsuri ale Programului sunt:
•    70.000 de ore de consiliere psihologică și psihoterapie pentru copiii identificați cu tulburări psiho-emoționale generate de Pandemia de COVID-19,
•    Introducerea, de către Ministerul Educației, în curriculum școlar a tematicilor de educație psiho-emoțională, managementul emoțiilor, siguranța online,
•    Asigurarea de sesiuni de formare pentru cel puțin 7000 de specialiști în domeniul managementului emoțiilor și al relaționării, metode de identificare și intervenție în situațiile disruptive psiho-emoțional,
•    Realizarea de camere de audieri destinate copiilor victime ale infracțiunilor în fiecare județ,
•    Dezvoltarea unui sistem informatic integrat de analiză și sortare intuitivă a imaginilor și clipurilor video cu caracter abuziv împotriva copiilor, care va eficientiza substanțial componenta de combatere a pornografiei infantile și a exploatării și abuzului minorilor online,
•    Implementarea unui mecanism de alertă în timp real pentru copiii dispăruți,
•    Crearea unui număr unic la nivel național pentru urgențe legate de copii,
•  Dezvoltarea Platformei de resurse dingrijapentrucopii.gov.ro dedicată atât copiilor, cât și specialiștilor și părinților. Aceasta va conține materiale de specialitate, realizate de profesioniștii în domeniu, ghiduri și proceduri.
Durata Programului este de 2 ani și beneficiază de un buget de aproape 6 milioane de euro.

sursa : gov.ro

Lasă un răspuns