Reguli privind circulația pe trotinete electrice și ce amenzi riscă cei care nu le respectă

Reguli privind circulația pe trotinete electrice și ce amenzi riscă cei care nu le respectă
Reguli privind circulația pe trotinete electrice și ce amenzi riscă cei care nu le respectă. A fost oficializată o hotărâre prin care se face operaționalizarea ordonanței care a introdus aceste reguli și, implicit, aplicarea efectivă a lor.

HG 1.075/2021, ce a apărut în Monitorul Oficial nr. 954, nu face altceva decât să completeze cadrul legislativ privind circulația trotinetelor electrice, prin introducerea regulilor stabilite odată cu apariția OUG 13/2020, în regulamentul de aplicare a Codului rutier.

Asta înseamnă că se aplică regulile stabilite, la începutul lui 2020, pentru circulația trotinetelor electrice, respectiv cele din OUG 13/2020. Totodată, se pot aplica și amenzile pentru nerespectarea regulilor privind trotinetele electrice.

În esență, așa cum apare în nota de fundamentare ce a însoțit hotărârea în faza de proiect, astfel “se reglementează norme de conduită și interdicții pentru conducătorii de trotinete electrice” și “se stabilesc condiții tehnice pentru trotinetele electrice similar celor prevăzute pentru biciclete”.

Citește și : Noi schimbări la legislația actelor civile

Printre altele, HG 1.075/2021 stabilește că trotinetele electrice se conduc numai în linie dreaptă pe drumurile publice (urmărind traseul acestora), iar schimbarea direcției de mers se face „prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea, cu respectarea regulilor privind circulația vehiculelor trase sau împinse cu mâna”.

Apoi, actul normativ stabilește că, atunci când o bicicletă sau trotinetă electrică circulă pe o pistă pentru biciclete, șoferii care se intersectează cu pista, virând spre stânga sau spre dreapta, trebuie să dea prioritate conducătorilor de astfel de vehicule.

Cadrul general pentru circulația trotinetelor electrice, stabilit de OUG 13/2020, prevede că acestea pot fi conduse doar de cei care au cel puțin 14 ani, iar tinerii care nu au împlinit încă 16 ani trebuie să poarte cască de protecție.

Trotinetele electrice vor putea fi folosite doar pe pistele de bicicletă, iar dacă ele nu există, ele vor putea fi folosite doar pe drumurile din orașe. Din moment ce Codul rutier stabilește, în prezent, că acestea se pot deplasa “numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h”. Așadar, ele nu pot fi folosite pe trotuare.

Totodată, trotinetele pot fi folosite noaptea doar dacă sunt dotate cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente (ochi de pisică). În plus, cei ce folosesc trotineta pentru a se deplasa prin oraș trebuie să știe că aceste vehicule nu se pot folosi atunci când drumurile sunt acoperite cu polei, gheață sau zăpadă.

În plus față de operaționalizarea ordonanței care a introdus regulile circulației trotinetelor electrice; hotărârea de față mai stabilește că șoferii vor putea afla tot istoricul sancțiunilor rutiere; nu doar numărul punctelor de penalizare. Această măsură nu se aplică acum, deoarece e nevoie de stabilirea condițiilor în care se comunică titularului permisului de conducere istoricul sancțiunilor rutiere.

Lasă un răspuns