Primarul Ioan Popa vrea să facă centru de cercetare-inovare din Universalul Vechi!

Pentru al patrulea an consecutiv, ruinele urbane din Reşiţa, clădiri aflate în stare tehnică nesatisfăcătoare, vor fi supraimpozitate, majorarea aplicată fiind, în funcţie de nivelul de degradare, de 300% sau 500%.
Printre acestea se află, din nou, fostul Magazin Universal, imobil pe care Primăria Reşiţa intenţionează să îl achiziţioneze anul viitor.

Edilul Reşiţei, Ioan Popa, nu a renunţat la intenţia de a cumpăra clădirea în care a funcţionat primul complex comercial din Reşiţa, Magazinul Universal, cunoscut de reşiţeni drept „Universalul Vechi”. Imobilul, situat la intersecţia străzilor Mihai Viteazu şi Traian Lalescu, pe amplasamentul fostei străzi de promenadă din perioada interbelică „Spitz Park”, a fost construit cu aportul muncitorilor din oraş şi inaugurat pe 1 Mai 1952. După 1989 centrul comercial a fost închis şi, cu timpul, clădirea s-a degradat şi a ajuns, astăzi, o ruină.
Şansa Universalului Vechi ar putea veni de la Primăria Reşiţa, care are planuri importante acolo. „Este un obiectiv etalon al oraşului Reşiţa, o clădire simbol pe care ne dorim să o luăm. Avem în plan să facem acolo un proiect pe cercetare-inovare împreună cu Facultatea de Medicină din Timişoara. Am transmis proprietarului că dorim să achiziţionăm imobilul şi vom comanda o evaluare în luna ianuarie. Sper să reuşim să ne înţelegem pe tema aceasta”, a declarat primarul Ioan Popa. Până atunci, însă, proprietarul va trebui să plătească, şi în 2021, la fel ca anul acesta, un impozit majorat cu 500% pentru Magazinul Universal. „Atâta timp cât nu are nici măcar M-ul ăla pe Magazinul Universal, cu siguranţă va rămâne supraimpozitat. Când va ridica M-ul sus şi va mai face câteva lucrări serioase acolo, de estetică, vom mai discuta subiectul”, a punctat Ioan Popa. Imobilul în cauză aparține firmei Universal SA Reșița, al cărei acționar majoritar este cunoscutul om de afaceri Costel Ciobanu.

Anul viitor vor fi supraimpozitate 26 de clădiri publice sau rezidențiale degradate din Reşiţa, 14 dintre ele cu 500%, iar 12, cu 300%. „Clădirile sunt preponderent cam aceleași: Hotelul Semenic, Universalul Vechi, grădinița din Luncă, Romtelecom. Anul acesta a intrat şi Șura Ortacilor de la Secu, pentru că am început să ieșim din căile principale de acces în oraș şi din cele care sunt vizibile spre zonele perimetral”, a precizat primarul. Sunt, însă, şi imobile care au fost scoase de pe lista neagră pe care anul trecut figurau peste 40, deoarece au fost reabilitate. Potrivit lui Ioan Popa, „vestea bună este că 30% din imobilele de anul trecut au fost reabilitate sau modernizate şi au ieşit din evaluările noastre. Asta înseamnă că mulți agenți economici au înțeles de fapt care este scopul acestor supraimpozitări, nu să luăm noi mai mulți bani, ci să își pună clădirile la punct”.

Tot din 2021, vor intra în evaluare şi blocurile de locuinţe din oraş, a mai anunţat primarul la finalul ultimei şedinţei a Consiliului Local de anul acesta, în cadrul căreia au fost aprobate şi facilităţi pentru locatarii care reabilitează blocurile în care locuiesc. „La capitolul taxe şi impozite locale am făcut o modificare importantă: scutirea cu 100% timp de cinci ani de la plata impozitului pentru clădirile rezidenţiale, blocuri, pentru cei care decid să le anvelopeze, să refacă faţadele. Începând de anul viitor, comisia din cadrul Primăriei va face o evaluare mai serioasă inclusiv la blocuri, iar acolo unde starea lor de degradare este accentuată, vom acţiona cu majorare de impozite de până 500%”, a declarat primarul Ioan Popa.

ALEXANDRA PASCARIU

Lasă un răspuns