Polițiștii rutieri cărășeni au aplicat 557 de amenzi în weekend!

Polițiștii rutieri cărășeni au aplicat 557 de amenzi în weekend!

Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța traficului rutier pe drumurile publice din județ

În perioada 05-07 martie 2021, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 550 de sancțiuni contravenționale celor care nu au respectat legislația în vigoare. Ca măsură complementară, au fost reținute și retrase 34 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au desfășurat activități pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun dacă nu respectă normele rutiere în timpul deplasării pe drumurile publice.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat în total, 557 de sancțiuni contravenționale, dintre care 277 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.

Dintre cele 557 de sancțiuni contravenționale, 477 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195 din 2002 privind circulația pe drumurile publice, iar restul pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19.

52 de conducători auto și pasageri au fost sancționați pentru nepurtarea centurii de siguranță. 5 șoferi care nu respectat regulile privind depășirea și alți 8 care au depășit cu mai mult de 50 km/h, limita maximă de viteză admisă pe anumite tronsoane de drum, au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

„Pentru abaterile constatate, au fost reținute în vederea suspendării, 15 permise de conducere și retrase 19 certificate de înmatriculare. De asemenea, în cele 3 zile, polițiștii au constatat 6 infracțiuni la regimul circulației rutiere, dintre care 2 privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a precizat inspector principal Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoraltului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Exemple:

Duminică, 07 martie a.c., în jurul orei 10.48, polițiști de la Poliția Orașului Oravița au fost sesizați cu privire la un accident rutier fără victime, produs în localitatea Brădișoru de Jos, un conducător auto intrând cu autoturismul într-un autoturism parcat regulamentar.

„La testarea cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o alcoolemie de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările în acest caz”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

sursa foto articol: InquamPhotos-George-Calin

Lasă un răspuns