Pădurile vor fi monitorizate prin satelit

Pădurile vor fi monitorizate prin satelit

Pădurile vor fi monitorizate prin  satelit. A fost făcut un nou pas pentru monitorizarea pădurilor prin intermediul imaginilor din satelit. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că a fost desemnat câștigătorul contractului pentru sistemul care va contribui la protejarea pădurilor. Iar acum suntem în termenul legal pentru depunerea contestațiilor:

,,Noul sistem va analiza imagini din satelit succesive pentru a identifica zonele din care a dispărut pădurea. Acestea vor fi comparate cu baza de date SUMAL, pentru a stabili legalitatea tăierilor efectuate în perimetrele respective. În suprafețele tăiate pentru care nu se găsesc date în SUMAL, vor fi generate alerte ce presupun verificări suplimentare cu ajutorul unui set secundar de imagini de înaltă rezoluție sau a personalului de teren. Prin noul proiect, vom consolida, totodată, capacitatea tehnică a ministerului și a gărzilor forestiere și România se va alătura, astfel, țărilor care utilizează cele mai moderne tehnologii pentru monitorizarea pădurilor”, a spus ministrul liberal al Mediului, Mircea Fechet.
Citește și: Despre pârâurile POTOC și ZLAGNA, sau un vis care va deveni realitate!

Lasă un răspuns