Majorarea salariului minim brut în domeniul construcțiilor, în sectorul agricol și industria alimentară a fost adoptată de Guvern

Majorarea salariului minim brut în domeniul construcțiilor, în sectorul agricol și industria alimentară a fost adoptată de Guvern

Majorarea salariului minim brut în domeniul construcțiilor, în sectorul agricol și industria alimentară a fost adoptată de Guvern. Noile salarii minime în sectoarele speciale au fost adoptate marți de Guvern, dar ordonanța care le conține abia a apărut  în Monitorul Oficial.

De majorarea salariului minim brut în domeniul construcțiilor vor beneficia 423.110 salariați, iar în sectorul agricol și industria alimentară 168.000 de salariați, potrivit estimărilor menționate în comunicatul publicat marți de Guvern. 
OUG nr. 93/2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru domeniile construcții, sector agricol și industria alimentară a fost pus luni în dezbatere la Ministerul Muncii și adoptat marți de Guvern. Prevederile sale se aplică începând cu veniturile lunii noiembrie.
Salariul minim în construcții – de la 1 noiembrie 2023
Prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru domeniul construcțiilor, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește în bani, fără a include indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, la suma de 4.582 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 27,714 lei/oră”, scrie în OUG.
Acest salariu minim brut se aplică în mod exclusiv acelor domenii listate în Codul fiscal la art. 60 pct.5. Totodată, rămâne în picioare ideea că angajatorii care nu acordă salariul minim nu pot aplica facilitățile fiscale prevăzute pentru acel domeniu.
Salariul minim în sectorul agricol și industria alimentară – de la 1 noiembrie 2023
Prin derogare de la prevederile art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru sectorul agricol şi în industria alimentară, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi de minimum 3.436 lei lunar, fără a include indemnizaţiile, sporurile şi alte adaosuri, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând în medie 20,782 lei/oră”, prevede proiectul.
Acest salariu minim brut se aplică exclusiv domeniilor de activitate prevăzute în Codul fiscal la art. 60 pct. 7. Totodată, rămâne în picioare ideea că angajatorii care nu acordă salariul minim nu pot aplica facilitățile fiscale prevăzute pentru acel domeniu.

Lasă un răspuns