La mulți ani, tuturor fotografilor de Ziua Mondială a Fotografiei!

La mulți ani, tuturor fotografilor de Ziua Mondială a Fotografiei!

La mulți ani, tuturor fotografilor de Ziua Mondială a Fotografiei! Ziua de 19 august este dedicată fotografiei, sub denumirea de Ziua Mondială a Fotografiei!

O poveste ce zămisleşte stări, suflete ce se compun în alb şi negru sau în buchetul unor culori pentru a se transforma în amintire… Cine nu are un album de poze acasă? Cine, mai ales în pandemie nu a răsfoit pozele de pe vremea când “eram fericiţi şi nu ştiam?”… Declicul aparatului foto, o sclipire de lumină și un moment în timp capturat pentru totdeauna. Un grup de oameni, un apus de soare, o fotografie este poate cel mai aproape de a călători în timp pentru a simți emoția și contextul acelui moment exact.
Ar trebui să sărbătorim Ziua Mondială a Fotografiei?
Iată, o întrebare ce îndeamnă la un răspuns rapid… Din păcate, uneori îţi aminteşti viaţa în fotografii care nu au fost niciodată făcute… Când privim fotografii, trăim în trecut. Când facem fotografii, trăim în viitor.
De ce să nu ieșiți și să faceți împreună cu întreaga familie câteva fotografii?
Mergeți să faceți poze cu animale, fie la bunici, fie la o grădină zoologică, în parc și poate înregistrați un crâmpei de istorie cu ocazia Zilei Mondiale a Fotografiei din acest an!
La mulți ani, tuturor fotografilor de Ziua Mondială a Fotografiei!
Vicepreședintele Senatului României, Marcel Vela
Președinte PNL Caraș-Severin

Lasă un răspuns