În Banatul de Munte sunt 803 pozitivi la coronavirus în 65 de localități!

În Banatul de Munte sunt 803 pozitivi la coronavirus în 65 de localități!

Direcţia de Sãnãtate Publicã Caraş-Severin a raportat astãzi 62 de noi cazuri de coronavirus și două decese, două femei, din Anina respectiv Oravița, cu vârste între 55 şi 78 de ani.

Decesele ultimelor 24 de ore sunt:

– Femeie de 55 de ani din Anina decedată la SJUR. HTA grad 3 cu risc foarte înalt, diabet zaharat tip 2 tratat cu andidiabetice orale, obezitate grad 3.

– Femeie de 78 de ani din Oravița decedată la SJUR. HTA esențială grad 2, neoplasm corp uterin, neoplasm mamar stâng, carcinomatoză.

Numărul total al îmbolnãvirilor de la declanșarea pandemiei a ajuns la 5.249, iar numărul deceselor al cărășenilor a ajuns la 276. În spitalele din Reşiţa, Caransebeş și Oravita sunt internaţi 179 de pacienţi, 15 fiind la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

În județul Caraș-Severin sunt 803 de infectați cu covid-19, dintre care 41 sunt în focare declarate de către DSP, fiind afectate 65 de localități ale Banatului de Munte. Comparativ cu ultima raportare, în judeţ au fost confirmate şi şase noi focare familiale, patru la Reșița, unul la Oravița și unul la Caransebeș.

SITUAȚIA CAZURILOR COVID 19 LA NIVELUL JUDEȚULUI CARAȘ-SEVERIN

Pentru data de 08.12.2020 ora 08.30, DSP Caraș-Severin vă comunică următoarele date:

-confirmaţi de la 01.03.2020 – 5249

-vindecati CARAŞ SEVERIN din 25.06.2020 – 1484 ( 755 Reşiţa; 709 Caransebeş, 20 Oravita)

-vindecati TIMIŞ – 2

-vindecati Hunedoara – 2

-persoane decedate – 276– 264 CARAS SEVERIN şi 12 TIMIS

-persoane internate la data de 07.12.2020 CARAS-SEVERIN – 179 (62 Resita, 11 ATI; 77 Caransebes, 4 ATI, 25 Oravita)

                           Situația carantinaților și izolaților

– persoane izolate institutionalizata /conf. Legii.136/2020 – 190

– persoane izolate la domiciliu – persoane cu test pozitiv + persoane carantinate la domiciliu – 1191

– din care cu test pozitiv – 628

– total persoane izolate confirmate pozitiv -753

– persoane carantinate la domiciliu conf. Legii.136/2020 – 1485

– persoane testate – 10474

– numar probe recoltate din 07.12.2020 ora 8.00 – 08.12.2020 ora 08.00 –94

– numar decizii emise pentru persoanele aflate în izolare – 3929

– numar decizii emise pentru persoanele aflate în carantina -6929

Notă: Am introdus date până în data de 07.12.2020 ora 15.00, iar raportarea este într-o continuă dinamică, în funcție de rezultatele testelor venite de la laboratoarele din toată țara.

                       BULETIN DE PRESĂ – GCS – 8 decembrie 2020

Până astăzi, 8 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 524.675 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 416.797 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.439 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

                            Decese la nivel național – 12.660

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.275 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 12.660 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 07.12.2020 (10:00) – 08.12.2020 (10:00) au fost raportate 213 decese (119 bărbați și 94 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 51 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 63 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 68 decese la categoria de peste 80 de ani. 201 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 2 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 10 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.571. Dintre acestea, 1.276 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.293.672 de teste. Dintre acestea, 29.151 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.176 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.975 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 249 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 8 decembrie.

Pe teritoriul României, 42.582 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.957 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 66.867 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 128 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.199 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.027 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 7 decembrie a.c., 3.403 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 564.101 lei.

De asemenea, structurile abilitate ale Poliției au constatat, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Lasă un răspuns