Dunca tună și fulgeră: vrea amenzi uriașe pentru cei responsabili de dezastrul urbanistic de pe Muntele Mic

Dunca tună și fulgeră: vrea amenzi uriașe pentru cei responsabili de dezastrul urbanistic de pe Muntele Mic

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, anunță pe contul său de facebook că administrația ce o conduce intenționează să inițieze un studiu de fezabilitate pentru modernizarea accesului pe Muntele Mic.
Însă, până la finalizarea acestui proiect, Dunca atrage atenția responsabililor din zonă că în cazul în care nu vor respecta acordului de mediu existent riscă să fie amendați.

„Din păcate, realizarea unui acces civilizat cu gondolă din Borlova este blocată de procesele pe rol și, până la clarificarea situației, avertizez administrația comunei Turnu Ruieni că este pasibilă de amenzi mari pentru distrugerea a 3 ha de pășune alpină aflată în Sit Natura 2000. Sper ca până la 1 Octombrie 2021 amenajarea acesteia conform acordului de mediu existent să fie realizată ad litteram. Altfel vor curge amenzi usturătoare. În primul rând către Primărie, care tolerează astfel de activități venite din partea unui operator care are acord de mediu pentru funcționarea pe 1 ha. Nu îl amenajează corespunzător și se extinde cu tupeu maxim pe 3 ha”, declară Romeo Dunca.

Acesta e de părere ca locația este mult prea importantă pentru turismul din județ pentru a fi abandonată de teama celor care îl acuză că se implică în problemele din zonă doar din cauza intereselor personale. „Dezvoltarea haotică, veșnicele scandaluri și mizeria întreținută de vechea și noua administrație trebuie să înceteze imediat”, anunță președintele CJ, Romeo Dunca.

”Muntele Mic este o locație prea importantă pentru turismul acestui județ. Ea nu poate fi abandonată doar de teama că răuvoitorii afirmă permanent existența unui interes personal al subsemnatului, motiv pentru care ar trebui să trec cu vederea dezastrul urbanistic și de mediu prezent aici. Dezvoltarea haotică, veșnicele scandaluri și mizeria întreținută de vechea și noua administrație trebuie să înceteze imediat. Operatorul parcării existente întinde cele 1,5 ha din contract după cum binevoiește, astfel încât sumele încasate să fie cât mai mari, fără a ține cont de nimic. Încasează și de pe suprafața aferentă altui operator care, neavând actele necesare, nu a inițiat nici o activitate comercială”, a declarat Romeo Dunca.

sursă text/foto: Romeo Dunca (facebook)

FLORIN ȘTIUBE

Lasă un răspuns