Deputații PNL filiala Caraș-Severin au semnat o nouă inițiativă legislativă!

Deputații PNL filiala Caraș-Severin au semnat o nouă inițiativă legislativă!
Deputații Partidului Național de Caraș-Severin, Dumitru Rujan și Jaro Marșalic au semnat inițiativa legislativă ce introduce un termen clar de depunere în aplicare a hotărârilor judecătorești.   
„Am semnat iniţiativa legislativă ce introduce, pentru regimul contravenţiilor, un termen clar de punere în aplicare a hotărârilor judecătoreşti, alături de Gabriel Andronache – liderul de grup al deputaţilor PNL, Ioan Cupşa – vicepreşedinte al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Radu Moisin – membru al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor și alți colegi parlamentari liberali”, a precizat Jaro Marșalic, deputatul PNL filiala Caraș-Severin. 
Legea consumatorului -Jaro
„Era nevoie de o asemenea inițiativă având în vedere că în practica socială sunt multe situaţii în care nu sunt respectate hotărâri definitive ale instanţei de judecată prin care aceasta dispune efectuarea muncii în folosul comunităţii în caz de neplată a amenzii, cauza fiind faptul că hotărârile judecătoreşti sunt date fără vreun termen de executare a obligaţiilor. Pentru corectarea acestei situaţii, prin iniţiativa înregistrată la Parlament, am propus ca cei care încalcă decizia justiţiei să execute “sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii într-un termen de cel mult 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti”, a mai spus Dumitru Rujan.

Lasă un răspuns