Dosar penal pentru mutilarea patrupedelor

Dosar penal  pentru mutilarea patrupedelor

Dosar penal pentru mutilarea patrupedelor. În luna februarie 2023, în cadrul acțiunilor de verificare a respectării legislației privind protecția animalelor în Caraș-Severin, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit două dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de „cuparea urechilor și codotomie”, în urma identificării a 6 patrupede canine având urechile și cozile tăiate.

Într-unul dintre cazuri, un bărbat din Târnova deținea 4 patrupede canine, două având urechile drepte tăiate și unul coada tăiată, iar un alt bărbat din Reșița deținea 3 câini, identificați prin microcipare, cu urechile și cozile tăiate.
De la începutul anului, au fost identificate 3 astfel de cazuri în județ, polițiștii întocmind dosare penale în toate situațiile.
Astfel de fapte se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă!
Conform Legii nr. 205/2004 (republicată) privind protecția animalelor, intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă!
În cazul săvârșirii de două ori a faptelor de către proprietarul animalelor, pe lângă sancțiuni, se aplică și măsura confiscării animalelor.

Citește și: Poliția Animalelor înființată de fostul ministru M.A.I.- Marcel Vela-salvează viețile necuvântătoarelor!

Condițiile speciale ce impun intervențiile chirurgicale estetice la animale sunt stabilite doar de medicul veterinar care este abilitat de lege să rezolve problema medicală.
Cu toate acestea, dacă o operație estetică s-a efectuat ca urmare a unui moft al proprietarului, atât medicul veterinar care a efectuat respectiva intervenție cât și proprietarul pot răspunde penal, conform legii.
Nu recurgeți la astfel de practici ilegale și dureroase pentru animalul dumneavoastră dacă nu există o problemă medicală!

Sursa: IPJ CS

Sursa foto IPJ Maramureș

Lasă un răspuns