Cât de vinovați sunt cei care votează PSD?

Cât de vinovați sunt cei care votează PSD?

Intrată in campania electorală, alianța din Caraș-Severin, PSD-PMP-PRO ROMÂNIA vrea să ne convingă că a lăsat un județ „la cheie”, în care numai este nimic de făcut și este obligatoriu să îi votăm cu ochii închiși.
Stăm și ne întrebăm mirați ce au făcut parlamentarii acestei ” alianțe ” pentru Caraș-Severin? În afară de promisiuni deșarte din 4 in 4 ani, nici nu i-am mai văzut la față, darămite să-și onoreze promisiunile față de electorat. Intr-un banner electoral, sponsorizat și trimis pe Facebook, PSD ne spune că va reînființa școlile profesionale. Pe care le-a desființat in 2009, exact ministrul de atunci al educației, Ecaterina Andronescu. Alt banner, altă promisiune, PSD va face mii de kilometrii de autostradă….. ne aducem aminte performanța lui Răzvan Cuc, fost Ministru al Transportului care în mandatul lui a finalizat zero kilometrii de autostradă.


Nu putem să nu remarcăm și cei ” TREI MUSCHETARI”, care au condus Consiliul Județean Caraș-Severin in ultimii patru ani, tripleta de aur, Hurduzeu -Popovici – Nedelcea, pentru care judetul le-a rămas prea mic, și au ales sa candideze pentru un loc călduț la……. parlament. Despre isprăvile acestora vă rugăm să urmăriți în fiecare seară pagina de Facebook al noului președinte CJ, Romeo Dunca fiindcă nici nu știți ce pierdeți!

În bula noastră, râdem de aceste încercări ridicole ale „ALIANȚEI” de a prosti oamenii. Asta deși, când au fost la butoane, nu și-au îndeplinit nici 1% din „Programul de guvernare”. Au guvernat pentru a da amnistia și grațierea, scoțând sute de mii de oameni în stradă. Să nu uităm că PSD a guvernat pentru a-l scăpa pe Dragnea de pușcărie, și a propulsat în poziția de premier, o analfabeta.
Cum e posibil? Răspunsul e cinic și poate ofensa firile mai sensibile. O parte importantă confundă „suta de lei în plus la salariu” cu bunăstarea. Sunt două lucruri complet diferite și care nu trebuie să se excludă. Nu ar trebui ca pentru o indexare de câteva sute de lei la salariu sau la pensie să închizi ochii la faptul că PSD a promis opt spitale regionale și nu a construit niciunul.


E o realitate: mulți dintre votanții PSD, „ies” doar la supermarketul de la oraș, iar pentru asta nu au nevoie de autostrăzi. La spitale, ajung doar când doctorii numai au ce le face. Iar la școală își trimit copiii până aceștia deprind literele și cifrele.
Alegerile ce vin ar trebui să fie despre ceea ce își amintește poporul român despre sine, nu despre ceea ce se vede la televizor. Altfel, vom fi pierduți și, în continuare, intoxicați de alianța locală, PSD-PMP-PRO ROMÂNIA.

SORIN OȘAN

Lasă un răspuns