Cardurile pentru masă caldă ajung la beneficiari înainte de sărbători

Prefectura Caraş-Severin anunţă că cele 3.376 de tichete sociale pe suport electronic, pentru mese calde au fost distribuite către unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, iar în această perioadă, primăriile le împart destinatarilor finali.
Este vorba de bătrânii de peste 75 de ani care beneficiază de pensia socială minimă garantată în valoare de 704 lei, familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, dar şi persoanele fără adăpost sau care au fost evacuate. Cardurile vor fi încărcate lunar cu 180 de lei, sumă care poate fi folosită doar pentru a achiziţiona porţii de mâncare gătită din unităţi autorizate.
La nivelul județului Caraș-Severin, au fost recepționate 3.376 de tichete sociale pe suport electronic în cadrul S.N.S.P.V.P.A. În vederea asigurării bunei derulări programului, prefectul judeţului, Cristian Gâfu, a dispus distribuirea în perioada 04-16.11.2020, a celor 3.376 tichete sociale pe suport electronic (carduri) către unitățile administrativ-teritoriale din județ, iar acestea la rândul lor le distribuie în această perioadă către destinatarii finali.


Totodată, beneficiarii finali au primit și informaţiile necesare privind lista unităţilor afiliate care servesc masa caldă pe raza teritorială unde aceştia îşi au domiciliul sau reşedinţa ori în a căror evidenţă a administraţiilor publice locale se află. Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic pentru masă caldă pentru destinatarii finali în cadrul S.N.S.P.V.P.A. este de 180 de lei/lună. Cardurile au început deja să fie încărcate de către emitent, pe măsură ce au fost recepţionate de beneficiarii finali.

ALEXANDRA PASCARIU

Lasă un răspuns