Cardul de energie: Tot ce trebuie știut despre ajutorul de 1.400 de lei

Cardul de energie: Tot ce trebuie știut despre ajutorul de 1.400 de lei

Cardul de energie: Tot ce trebuie știut despre ajutorul de 1.400 de lei. Anul acesta, persoanele cu venituri mici vor primi de la stat un ajutor de 1.400 de lei, bani pe care să-i folosească la plata facturilor la energie, fie acestea curente sau restante. Pentru a-i ajuta pe beneficiarii acestui ajutor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat recent un ghid, ce conține răspunsurile la cele mai importante întrebări legate de cardurile de energie.

Cum se primește ajutorul de 1.400 de lei pentru energie?
Ajutorul vine sub forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti, integral sau parțial, facturi de energie. Banii vor fi acordați în două tranșe egale, de câte 700 de lei, în februarie și septembrie 2023. În cazul lemnelor de foc pentru sezonul rece 2022-2023, sumele se pot încasa în numerar, la oficiile poștale.
Care sunt condițiile de acordare?
Cardul ajunge la domiciliul beneficiarului prin Poșta Română, cu confirmare de primire.
Persoanele care se încadrează în mai multe categorii vor beneficia de sprijin o singură dată.
Dacă la un loc de consum domiciliază mai mulți beneficiari, sprijinul se acordă o singură dată per loc de consum. Pe card vor fi scrise numele tuturor beneficiarilor care au aceeași adresă de domiciliu.
Factura poate să fie pe alt nume decât cel al beneficiarului care locuiește la adresă. Adresa locului de consum trebuie să coincidă cu domiciliul beneficiarului (sau domiciliul declarat al acestuia).
La ce pot fi folosiți banii de la stat?
Ajutorul de la stat poate fi folosit pentru a compensa prețul la energie, indiferent de natura acesteia, respectiv pentru energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie sa depaseasca 2.000 lei. Dacă sunt situații care îi fac neeligibili, potențialii beneficiari vor fi înștiințați. Cei ce se găsesc în astfel de situații sunt sfătuiți să sune la numărul de telefon 0319966.
Cum se pot folosi banii?
După cum spuneam, se pot plăti facturi curente sau restante, dar doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la terminarea banilor.
Plățile se fac, de principiu, prin mandat poștal. Nu se pot efectua mai mult de opt plăți/loc de consum pe durata programului de sprijin. Sumele rămase neutilizate la expirarea cardului se anulează.
Când se distribuie cardurile pentru energie?
Beneficiarii eligibili vor primi cardul de energie începând cu luna februarie 2023. Se vor putea efectua plăți începând cu 1 martie (sau chiar mai devreme, după cum anunța recent Marcel Boloș, ministrul investițiilor).
Cei care își păstrează calitatea de beneficiari vor putea utiliza cardul și pentru tranșa a doua, începând cu luna septembrie.
Cei care vin între timp eligibili vor primi cardul pentru a putea utiliza tranșa a II-a în septembrie.
Se pot retrage bani în numerar de pe cardul de energie?
Sumele alocate celor două tranșe nu pot fi preschimbate în bani și nu pot fi folosite pentru plăți prin mandat poștal către alte destinații decât plata facturilor de energie. De asemenea, nu există posibilitatea retragerii de numerar de pe carduri sau vânzarea ori donarea cardurilor. Încercarea de vânzare a cardului primit duce la anularea lui și la aplicarea unei amenzi de până la 60.000 de lei.
Ce acte sunt necesare pentru plată?
  • cardul de energie (primit prin Poșta Română);
  • actul de identitate al beneficiarului (sau document de împuternicire și actul de identitate al împuternicitului);
  • factura (curentă sau restantă) ori alt document justificativ (înștiințare de plată din partea furnizorului sau certificat de validare a datoriei din partea asociației de proprietari/ locatari, în cazul plății încălzirii în sistem centralizat de termoficare).
Dacă beneficiarul are alt domiciliu decât cel scris pe cardul de energie: contractul de furnizare a energiei la domiciliul declarat + declarație pe proprie răspundere a beneficiarului, din care să rezulte că utilizează ajutorul pentru domiciliul la care locuiește.
Ce este certificatul de validare a datoriei?
Este un document emis de asociația de proprietari/ locatari, pentru a certifica datoria curentă sau restantă a beneficiarului de sprijin față de asociația de proprietari/ locatari, rezultată din furnizarea de energie termică în sistem centralizat.
Beneficiarii de carduri care sunt racordați la alimentarea cu energie termică în regim centralizat, trebuie să solicite eliberarea acestui card de către asociația de proprietari.
După ce îl primesc, pentru a achita factura la energie termică, trebuie să îl prezinte poștașului/ oficiantului poștal împreună cu cartea de identitate și cardul de energie.
Certificatele de validare a datoriilor se emit în două exemplare, din care un exemplar se păstrează la asociația de proprietari/ locatari emitentă, iar cel de-al doilea exemplar se păstrează la Poșta Română.
Modelele actuale ale celor două documente – cardul de energie și certificatul de validare a datoriei – pot fi găsite în acest material.

Citește și: Noi ajutoare financiare în 2023

Cum se poate face plata?
Plata se va putea face la orice agenție a Poștei Române sau la poștaș (la domiciliul beneficiarului). Apoi, se completează plata prin mandat poștal, către contul furnizorului de energie (ori al asociației de proprietari/ locatari).
În fine, se primește dovada plății, pe care este scrisă suma rămasă după efectuarea plății, valoarea plății/ plăților efectuate și furnizorul/ furnizorii către care s‑a efectuat plata.
Ce este și când e necesară declarația pe proprie răspundere?
Declarația pe propria răspundere trebuie completată de potențialul beneficiar în situația în care nu se poate stabili câți oameni stau la același punct de consum.
Sunt situații în care beneficiarii nu au nomenclatorul stradal (denumirea străzii și numărul administrativ) trecut în cartea de identitate (figurează mai mulți la aceeași adresă). În această situație, ei trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere prin care spun câți locuiesc efectiv la punctul de consum.
Poșta distribuie declarațiile pentru toate aceste situații identificate la momentul întocmirii listelor cu beneficiari și să le preia în maximum trei zile, pentru ca apoi să se recalculeze media veniturilor și să se actualizeze listele.
Când se face ancheta socială?
În cazul în care, la un loc de consum, sunt luate în calcul veniturile unei persoane care nu mai locuiește acolo (dar figurează așa în acte) şi nici nu se poate face radierea acestor colocatari de la adresa de domiciliu.
În acest caz, potențialul beneficiar poate să solicite o anchetă socială la primărie, care să stabilească numărul și persoanele care locuiesc în fapt la locul de consum. Rezultatul se transmite la Poșta Română, iar ulterior se actualizează lista.
Sursa: mpe.gov

Lasă un răspuns