Autobuz în flăcări! În oraș!

Autobuz în flăcări! În oraș!

Autobuz în flăcări. În oraș!

În această dimineață, pompierii cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autocar care transporta elevi, în localitatea Moldova Nouă.

Până la sosirea pompierilor, din interiorul autocarului s-au autoevacuat, în siguranță, aproximativ 30 de elevi.

Autobuz în flăcări! În oraș!

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Moldova Nouă, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Sosiți la locul intervenției, pompierii au constatat faptul că autocarul a fost cuprins în totalitate de flăcări. Cel mai probabil, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric, produs la compartimentul motor al autovehicului.

Citește și: A ars fabrica de mobilă!

Autobuz în flăcări! În oraș!

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Comunicat IPJ Caraș-Severin
Astăzi, la ora 07.42, polițiști de la Poliția Orașului Moldova Nouă au fost sesizați despre faptul că un autobuz care transporta elevi a luat foc.
Din primele cercetări s-a stabilit că la intersecția străzilor Constantin Daicoviciu și Nicolae Titulescu din Moldova Nouă, ar fi izbucnit un incendiu la compartimentul motor al unui autobuz care transporta elevi pe direcția Berzasca – Moldova Nouă.
Toți cei 30 de elevi au coborât din autobuz fără a exista victime omenești.
Incendiul a fost lichidat de pompieri.
Din verificări s-a stabilit că autobuzul avea inspecția tehnică periodică valabilă.
În acest caz cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.
Recomandări ISU Semenic
Pentru a preveni astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin vă recomandă să respectați următoarele măsuri:
✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;
✔ verificaţi instalaţia electrică doar în ateliere autorizate sau de către specialiști;
✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

sursa foto: DRDP Timișoara 

Lasă un răspuns